Daca nu vor sa stea ore in sir in masini, soferii sunt rugati sa-si caute singuri traseele / FOTO

Traficul în Timișoara, și așa aglomerat, a devenit insuportabil. Pe distanțe care pot fi parcurse pe jos în cel mult 10-15 minute, șoferilor le trebuie acum chiar și trei sferturi de ceas. Totul, din cauza șantierelor și a restricțiilor de circulație, care fac ca traversarea orașului să fie un adevărat test al nervilor.

IMG_20140429_185031

În urmă cu o săptămână a fost închisă varianta ocolitoare de la subpasajul Michelangelo. Traseul va fi interzis șoferilor pentru următoarele opt săptămâni. Vestea bună este că, la redeschidere, se va circula normal, pe câte două benzi pe sens, șoseaua de pe ruta nord-sud fiind cea definitivă. Vestea proastă este că, pe perioada închiderii, variantele ocolitoare oferite de municipalitate nu fac față, astfel că se formează cozi interminabile. De marți au intrat în vigoare și restricțiile de trafic pe strada Ștefan cel Mare, unde vor fi reabilitate liniile de tren, dar și șoseaua. Aici, circulația mașinilor va fi restricționată timp de nouă luni, iar cea a tramvaielor va fi suspendată, pe tronsonul Piața Traian – Banatul.

Efectele acestor restricții se fac deja simțite. Zona centrală a orașului, ruta dintre Banca Națională și primărie, de exemplu, a fost blocată marți seară. Unii șoferi care au plecat dinspre Piața Unirii au avut nevoie și de 40 de minute pentru a ajunge la catedrală. Oamenii sunt fie resemnați, fie revoltați. „La primărie se lucrează fără cap. Cum să închizi circulația așa, pe rute importante, în aceeași parte a orașului? Poate ne explică vreun specialist de acolo ce trebuie să facem dacă vrem să mergem de la prefectură la spitalul județean, de exemplu. Și să nu facem o oră, cum am făcut eu de dimineață”, ne-a spus unul dintre șoferii încolonați pe Bd. Brătianu. Primarul Nicolae Robu nu are soluții. „Problema este că nu avem trasee alternative, în afară de ceea ce am oferit deja. Îi îndemn pe cetățeni să-și identifice traseele cele mai potrivite în oraș, în funcție de țintele pe care le au”, spune edilul. Luni, acesta le cerea polițiștilor de la Rutieră să nu mai iasă în trafic, pentru a dirija mașinile, deoarece efectul produs pe teren este exact pe dos decât cel preconizat.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Leo di taio a spus: (aprilie 30th, 2014 at 10:02 )

PRIMUL PASAJ CARE TREBUIA FACUT ERA CEL DE LA SOLVENTUL, PE VREMURII (e drept ca nu era asa trafic)acolo era o bariera si se trecea in partea cealalta la .DEASEMENEA EXISTA UN DRUM LASAT IN PARAGINA INTRE SANMIHAIUL ROMAN SI SACALAZ, (CCA.5 KM), TRASEE CARE AR DESCONGESTIONA O PARTE A TRAFICULUI DIN ORAS.
Dar de unde sa stie conducatorii orasului, ca ei nu stiau unde este TIMISOARA acum 35-40 de ani!!!!

Pietonul a spus: (aprilie 30th, 2014 at 10:05 )

E adevarat ca e o aglomeratie mare. Dar pe de alta parte multi soferi o merita, pentru simplu motiv ca no vor sa circule decat cu masina in loc sa mearga pe jos. Stiu foarte multe cazuri de oameni care pe distante care se fac pe jos 20 minute maxim, merg cu masina si au si pretentia sa parcheze gratis in buza institutiei. Dupa aia, sunt foarte suparati ca e aglomeratie si nu sunt locuri de parcare. Nu am vorbit aici de biciclete sau de transport in comun.

Gogu a spus: (aprilie 30th, 2014 at 10:22 )

Cred ca titlul e greșit. Chiar daca mi-am căutat singur traseul, tot am stat ore in Șir in trafic 🙁

ionescu a spus: (aprilie 30th, 2014 at 10:57 )

Mai draga Robule, asteptam sa se inchida accesul auto pe toate strazile din Timisoara, vom circula cu vaporasul pe Bega. Te mai voteaza doar mama ta – mai vb pe facebook si treburi serioase mai moistule – numai tampenii scoti pe spurcata aia de gura. Timisoara-i fruntea. Vai de noi. Ne ingropi de tot. Nu te suporta jumatate din timisoreni – acu ai dat de dracu – singur te-ai ingropat… sa-ti fie soseaua usoara 🙁

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top