Fara Petre, Seroni si Trandu la Targu-Jiu

Pe lângă faptul că a ratat un meci extrem de important în fața unei contracandidate în lupta pentru salvarea de la retrogradare, ACS Poli a mai pierdut și trei titulari incontestabili pentru meciul următor. Este vorba de căpitanul Ovidiu Petre, fundașul Alin Șeroni și mijlocașul Răzvan Trandu, care vor lipsi în partida cu Pandurii Târgu-Jiu.

ovidiu petre aradon1

Ovidiu Petre s-a accidentat foarte urât în ultimele minute ale meciului cu „U” Cluj, fiind operat în aceeași seară la claviculă. Ca atare, Petre va lipsi mai multe luni de pe teren, existând probabilitatea ca meciul de luni să fie ultimul sub culorile lui ACS Poli. Dureros este faptul că în acest meci Petre și-a dat într-un fel drumul la joc, făcând o partidă destul de bună, mai ales raportat la evoluțiile neconvingătoare din trecut. Cea mai mare pierdere pentru deplasarea de la Târgu-Jiu este cea a lui Șeroni, ieșit accidentat în minutul 35 al meciului cu „U” Cuj. Probabil cel mai constant jucător al lui ACS Poli nu va putea fi recuperat până duminică, la ora meciului cu gorjenii. În fine, tot luni, Trandu a primit al șaptelea cartonaș galben, fiind suspendat pentru următorul meci. Ultimele evoluții ale lui Trandu, și mai ales partida cu clujenii în care a vut o ratare incredibilă, nu-l mai situează pe tânărul mijlocaș printre jucătorii indispensabili ai lui ACS Poli.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 14:53 )

SPIRITUL MEU DE VIAȚĂ VĂ LIPSEȘTE POLI! FĂRĂ EL SÎNTEȚI ZERO!RETROGRADAREA BATE LA UȘĂ NU O LĂSAȚI SĂ INTRE!VA FI UN MECI DE SACRIFICIU LA PANDURI ȘI VINE PETROLUL? ALEXA NU ESTE BUN PENTRU O ECHIPĂ CA ȘI POLI TIMIȘOARA-!GRIGORAȘ!MULȚESCU! DAN PETRESCU! SAU POATE UN ANTRENOR STRĂIN!ORI GĂSEȘTE ROBU UN INVESTITOR SERIOS ȘI LUCRURILE SE SCHIMBĂ ȘI JUCĂTORI LA FEL!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Bob Dylan de pe Bega a spus: (aprilie 22nd, 2014 at 15:25 )

„Daca esti la o rascruce si crezi ca nu mai poti sa te ridici ; -…………….Gandeste-te si tine minte ca sfarsitul lui aici, nu e aici!”……..sau pentru unii care s-au bucurat degeaba – sfarsitul lui POLI nu e aici !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top