Categories: Invatamant

Inscrierile la clasa pregatitoare au ajuns la final

Peste 1.600 de locuri la clasa pregătitoare au rămas disponibile în judeţul Timiş, după cea de-a doua etapă a înscrierilor. În această săptămână părinţii care nu au reuşit să îşi înmatriculeze copiii se pot adresa comisiei judeţene de înscrieri.


Majoritatea părinţilor care au vrut să scape de grija înscrierilor au depus dosarele încă din prima etapă. Astfel că, peste 5.300 de locuri la clasa pregătitoare s-au ocupat încă din prima etapă. În cea de-a doua etapă au fost depuse doar 340 de dosare. În acestă săptămână Inspectoratul Şcolar Timiş va soluţiona toate cazurile nerezolvate după a doua etapă de înscriere. “Mai avem 1.648 de locuri. În acestă perioadă din 14 aprilie până în 18 aprilie, preluăm la nivelul comisiei judeţe solicitările din partea părinţiilor care nu au reuşit să îşi înscrie copii în una din cele două etape”, ne-a spus inspectorul şcolar general adjunct, Aura Danielescu. După finalizarea primei etape de înscriere la clasa pregătitoare, în judeţul Timiş s-au aprobat 268,5 de clase la învăţământul de stat, învăţământ cu predare în limba română, limba maghiară, limba germană, limba rromani, limba sârbă şi ale alternaţive educaţionale, sapte clase la învăţământul special şi opt clasa la învăţământul privat. Chiar dacă la unele module părinţii s-au înghesuit să îşi înscrie copiii, ISJ Timiş nu a suplimentat numărul locurilor. “S-au liniştit, în sensul că era problemă la învăţământul step by step. Părinţii probabil că au optat pentru învăţământul tradiţional, acolo erau foarte multe libere”, ne-a mai spus Danielescu.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

O oră ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

2 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

2 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

4 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

14 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

17 ore ago