Categories: Invatamant

Lasat pe tusa de PSD, Pirtea si-a dat seama ca are multa treaba la universitate

Rectorul Marilen Pirtea susține că a decis ca, în următorii doi ani, să se ocupe exclusiv de Universitatea de Vest. El și-a încheiat astfel orice socoteală cu PSD, dar nu înainte ca social-democrații să anunțe că au în vedere un alt un candidat pentru Colegiul III Deputați Timișoara, doctorul Florică Bîrsășteanu.

După ce și-a anunțat colegii de universitate că numai intrând în politică va putea sprijini dezvoltarea acesteia, rectorul Marilen Pirtea o dă la întors. „Am primit o ofertă din partea PSD, am diseminat propunerea colegilor mei, dar niciodată nu am făcut afirmații privind intențiile mele. Am stat, am cugetat, după care mi-am expus punctul de vedere considerând că, în momentul de față, eu am un mandat la universitate și mai multe lucruri de făcut aici decât în Parlamentul României. Așa am considerat, că în următorii doi ani, este mai important pentru universitate să ducem la bun sfârșit ce am început ”, a declarat Pirtea. Surse din UVT spun însă că Marilen Pirtea le-ar fi explicat colegilor din Consiliul de Administrație al universității de ce este atât de important să intre în politică: doar astfel UVT va primi mai multe fonduri de la guvern, pentru a continua unele proiecte deja demarate. Este singura soluție prin care instituția se poate dezvolta, și-ar fi argumentat Pirtea „sacrificiul”. Înainte însă ca el să-și dea seama că ar fi mai bine să rămână la UVT, reprezentanții PSD l-au pus la locul lui pe rectorul UVT, spunând că, oricum, Florică Bîrsășteanu e mai cunoscut ca el și, deci, are șanse mult mai mari să iasă deputat pe 25 mai.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

13 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

15 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

16 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

16 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

16 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

17 ore ago