Categories: Economic

Neplatiti cu lunile, angajatii din Timis fac pe capete plangeri la ITM

Firmele din Timiș nu-și prea plătesc angajații! Este concluzia reprezentanților ITM, la care, în primul trimestru al anului, au ajuns aproape 500 de sesizări pe această temă. În 2014, inspectorii de muncă au dat amenzi de peste un milion de lei în urma controalelor făcute în județ.

Numărul sesizărilor adresate Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş a început, din nou, să crească, după ce, anul trecut, se ajunsese la mai puține reclamații din partea angajaților. Până în luna martie, inspectorii ITM au făcut peste 2.300 de controale şi au găsit 170 de persoane care lucrau fără forme legale. „Am dat aproape 2.800 de sancțiuni, din care circa 200, amenzi. Restul au fost avertismente. Valoarea totală a amenzilor este peste un milion de lei. Am luat unele măsuri în ceea ce priveşte deplasarea inspectorilor la firme. Numărul controalelor a crescut, pentru că Timişul are peste 30.000 de societăţi comerciale şi este un judeţ cu foarte multe probleme. Aceste campanii pe care le organizăm dau rezultate”, spune Pavel Kașai, inspectorul şef al ITM Timiş. În același interval, în Timiș au fost 37 de accidente de muncă, unele dintre ele cu incapacitate temporară de muncă, dar şi unul mortal. Conform reprezentanţilor ITM Timiş, numărul sesizărilor este tot mai mare pe zi ce trece. Până în luna martie, inspectorii de muncă au primit 475 de sesizări. Cele mai mult dintre ele sunt făcute de angajați care reclamă faptul că nu şi-au primit salariile pe ultimele luni, sporurile sau banii pe diferenţa de concedii pe anul trecut.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

„Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog despre viitor, cu Nicu Ștefănuță vicepreședinte al Parlamentului European, între provocări reale și motive de optimism, la UPT

Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica…

2 minute ago

Păstrăm ce e al nostru! SCM USV Timișoara este supercampioana României la rugby

Pe o vreme pe placul jucătorilor, cu o ploaie mocănească și un teren greu, SCM…

33 de minute ago

La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”

Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…

3 ore ago

Modificări temporare de trasee pentru liniile Expres 1, Expres 3 și 5B, începând de luni, 30 martie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…

3 ore ago

La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…

4 ore ago

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi…

4 ore ago