CS Ghiroda castiga pe teren Liga a IV-a, dar AJF decide cine merge la barajul de promovare!

Ultima etapă a Ligii a IV-a Timiş a decis câştigătoarea pe teren a seriei, CS Ghiroda. Politehnica Timişoara, principala urmăritoare, a câştigat la scor (6-0) pe terenul celor de la Unirea Sânnicolau Mare, iar CS Ghiroda s-a impus în deplasarea de la Racoviţa după un joc nerecomandat cardiacilor. Chiar dacă CS Ghiroda a câştigat pe teren seria Ligii a IV-a Timiş, echipa care va participa la barajul pentru promovarea în Liga a III-a va fi desemnată după întrunirea Comisiei de Disciplină a AJF Timiş.

minge-de-fotbal4

După o primă repriză albă la Sânnicolau Mare, elevii lui Paul Codrea s-au descătuşat în actul secund şi au înscris de şase ori, fără să primească niciun gol. În celălalt joc, la Racoviţa, echipa locală Progresul, duşmanul absolut al Politehnicii Timişoara în ediţia precedentă de campionat, a fost la un pas de marea surpriză. Tot 0-0 a fost şi la Racoviţa în jocul cu CS Ghiroda după primele 45 de minute. Debutul reprizei secunde a fost şocant pentru toată lumea, după ce gazdele au marcat de două ori în poarta liderului. La fel de repede a fost stabilită şi egalitatea, prin atacanţii Barany şi Mediop. Au urmat minute în care cei de la CS Ghiroda au alergat cu disperare după înscrierea golului victoriei, dar Progresul Racoviţa s-a apărat excelent, până în ultimul minut al prelungirilor, când acelaşi Barany a scris golul care a consfinţit locul de lider al Ghirodei şi după ultima etapă, cu 87 de puncte, unul mai mult decât Politehnica Timişoara.

Urmează, săptămâna viitoare, decizia AJF în privinţa echipei care va participa la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Toată această încurcătură a fost generată de dubioasa retragere din campionat, cu două etape înainte de final, a lui FC Chişoda, retragere care ar trebui să o avantajeze pe Politehnica Timişoara, care în acest fel ar câştiga jocul cu Chişoda la masa verde şi, automat, două puncte în plus în clasament. Cu toate acestea, s-ar putea ivi alte probleme legate de regulament. Alin Rus, preşedintele FC Chişoda, a depus cererea de retragere a echipei al cărei preşedinte este doar după întrunirea Comisiei de Disciplină a AJF, care, în aceste condiţii, cu doar o etapă înainte de finalul sezonului, a apucat să dicteze mai multe sancţiuni împotriva echipei timişene, ceea ce face ca decizia de anulare a jocurilor Chişodei din retur, cu excepţia ultimelor două pierdute la masa verde, să fie, teoretic, imposibilă. O decizie va fi luată săptămâna viitoare de aceiaşi Comisie de Disciplină.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 31st, 2014 at 15:33 )

ASU!SU GE ȚI O LUI LAȚA!POATE MAI FENTAȚI O DATĂ SU GA CI LOR! ASU NU VA REPREZENTA POLI TIMIȘOARA NICIODATĂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

george a spus: (mai 31st, 2014 at 16:15 )

CS Ghiroda a castigat liga pe teren si merita sa promoveze.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 31st, 2014 at 19:40 )

ALEXA SĂ PLECE ȘI TIM DACĂ NU VREA SĂ SE DESPARTĂ DE EL AVEM NEVOIE DE UN ANTRENOR PERFECT ȘI UN MANAGEMENT LA FEL!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

un druker a spus: (mai 31st, 2014 at 22:29 )

promovam noi, tot de pe locul doi

ASU Poli cea mai buna a spus: (iunie 1st, 2014 at 08:00 )

asu Poli – cea mai buna echipa la FOTBAL de MASA………….VERDE!

Melodia preferata a spus: (iunie 1st, 2014 at 10:51 )

Imnul drukeria de vara asta: O BLAT frumos,o BLAT frumos si tot la masa verde!

Doar locul Doi a spus: (iunie 1st, 2014 at 10:53 )

Pt. noi se premiaza doar locul DOI !

DESFINTAREA a spus: (iunie 1st, 2014 at 11:23 )

ASU , o echipa ce trebuie………desfintata !

si CS GHIRODA se desfiinteaza a spus: (iunie 1st, 2014 at 13:22 )

oricum si Ghiroda se desfiinteaza ca au fost prinsi fara acte! ei nu au decat o adeverinta de la MTS pe care joaca

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (iunie 1st, 2014 at 13:49 )

ASU POLI NU ESTE POLI TIMIȘOARA!ESTE ASOCIAȚIA SU GA CI UNIVERSALI !ADICĂ O SU G LA TOATĂ LUMEA SAU LA CERERE!DESFIINȚAREA AȚI AJUNS O BEȘINĂ ÎMPUȚITÂ MARCA ASU!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

debanat.ro a spus: (iunie 2nd, 2014 at 13:42 )

Interesant ! Pentru prima data, prezintra si coniferul realitatea asa cum este. Asa-i ca te simti prost pinule? Nu-i nimic, asa esti tu.

Ghita de la G. a spus: (iunie 2nd, 2014 at 14:45 )

as vrea sa ne spuna si noua astia din galerie ce a cautat alin rus la meciul dintre unirea sannicolau mare si asu. si cum de se felicitau dupa meci cu codrea si jucatorii de la asu? chiar asa de prosti credeti ca suntem? faceti de ras istoria unui club respectabil, derbedeilor!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Top