Dezastru PNL in Timisoara: scor apropiat de al lui Mircea Diaconu

În condițiile în care are primar, PNL a obținut la alegerile europarlamentare din Timișoara cel mai slab rezultat din istorie, mult mai mic și decât la alegerile din „Duminica orbului” din 20 mai 1990. Cu o singură altă excepție, primarul Nicolae Robu este singurul edil din județul Timiș care nu și-a adus partidul pe primul loc la alegeri. Vedeți mai jos rezultatele obținute la alegeri de principalele formațiuni politice în municipiile și orașele din județul Timiș.

alegeri
La nivelul municipiului Timișoara, scorul de duminică a fost următorul: PSD – 27,82%; PNL – 13,27%; Mircea Diaconu – 12,56%; PMP – 10,99%; PDL -10,40%. Se observă că diferența de scor dintre PNL și candidatul independent Mircea Diaconu a fost doar de câteva zecimi. Și asta, în condițiile în care fostul liberal n-a avut niciun panou în Timișoara. În al doilea municipiu al județului, Lugoj, scorul liberalilor a fost și mai catastrofal, PNL situându-se abia pe locul IV. Filiala PNL de aici este condusă de Ioan Ambruș, fost director al DRDP Timișoara, și apropiat al lui Robu. În schimb, primarul PSD-ist Francisc Boldea și-a condus partidul către o victorie zdrobitoare. (Și poate nu se bucură de o cotă de încredere de 80%, așa cum o are Robu în Timișoara.) Rezultate Lugoj: PSD – 40,86%; PDL – 10,70%; PMP – 9,71%; PNL – 8,68%.
În al treilea oraș al Timișului, Sânnicolau Mare, PDL-ul lui Dănuț Groza a câștigat clar alegerile. Și asta, în condițiile în care Groza nu mai are o funcție în conducerea județeană a partidului, fiind considerat de colegi drept „trădător” în favoarea PMP. Rezultate Sânnicolau Mare: PDL – 45,99%; PSD – 24,29%; PNL – 7,62%; PMP – 4,41%.

Și primarul PDL-ist al orașului Deta, Petre Roman, și-a condus partidul către o victorie zdrobitoare. Deta este și fieful deputatului PSD Gheorghe Ciobanu, considerat drept cel mai mare „culegător” de voturi din partid. Rezultate Deta: PDL – 46,78%; PSD – 24,75%; PNL – 6,75%; PMP – 2,45%. Și la Jimbolia alegerile au fost câștigate de PDL, partid care are primar aici în persoana lui Darius Postelnicu. Rezultate Jimbolia: PDL – 24,06%; PSD – 21,19%; PNL – 18,32%; PMP – 5,90%. În schimb, PSD a câștigat detașat alegerile la Buziaș, acolo unde primar este social-democratul Alger Ilaș. Rezultate Buziaș: PSD – 47,14%; PNL – 15,52%; PDL – 9,51%; PMP – 5,43%. La Gătaia, tot în colegiul lui Gheorghe Ciobanu, primarul PDL-ist Raul Cozarov și-a condus partidul spre victorie, e drept mai strânsă decât în alte locuri. Rezultate Gătaia: PDL – 35,84%; PSD – 33,69%; PNL – 6,92%; PMP – 3,46%. Singurul oraș unde PNL a câștigat alegerile a fost Recaș, datorită primarului liberal Teodor Pavel. Rezultate Recaș: PNL – 36,87%; PSD – 21,38%; PDL – 13,56%; PMP – 4,62%.

La Făget, deputatul PSD Dorel Covaci a reușit să-l înfrângă pe primarul PDL Marcel Avram la un scor destul de mare. Rezultate Făget: PSD – 42,69%; PDL – 24,26%; PNL – 9,88%; PMP – 3,75%. Nici la Ciacova, PDL n-a câștigat alegerile, cu toate că are primar. Este drept, Petru Filip doar formal mai este PDL-ist, el fiind în brațele PSD, însă nu-și dă demisia din partid pentru a nu pierde fotoliul de primar. Rezultate Ciacova: PSD – 34,87%; PDL – 24,99%; PNL – 12,73%; PMP – 4,81%. Concluzia este că, în afară de Robu și primarul din Făget, toți edilii și-au purtat partidele către victorie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ana a spus: (mai 27th, 2014 at 15:16 )

Cred ca multa lume a crezut ca daca voteaza Mircea Diaconu voteaza PNL…

nelu a spus: (mai 27th, 2014 at 19:28 )

OARE robu E PRIMAR<hai sa ne distram!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top