Mama Mia Becicherecu Mic, tot mai aproape de Liga a II-a

Formaţia din Becicherecu Mic continuă să surprindă în Liga a III-a, reuşind, în derby-ul cu Millenium Giarmata, a patra victorie consecutivă din play-off. Trupa lui Sorin Bălu s-a distanţat la patru puncte în fruntea clasamentului, după ce FC Caransebeş, principala urmăritoare, a pierdut pe teren propriu în faţa lui FC Hunedoara.

mmia sporttim
Cu 4-0 s-a impus Mama Mia în faţa lui Millenium Giarmata, într-un joc dominat tactic de echipa pregătită de Sorin Bălu. Amfitrionii şi-au asigurat liniştea încă din primul sfert de oră, prin golul înscris cu capul de fundaşul Telescu. Diferenţa de un gol s-a păstrat până la finalul primei reprize. În repriza secundă au început să se vadă carenţele fizice ale mai multor jucători din cele două echipe. Sorin Bălu s-a dovedit extrem de inspirat în momentul în care l-a trimis pe teren pe Alin Molcuţ. Atacantul a revigorat ofensiva şi a înscris de două ori. Mijlocaşul Radu, testat şi de Poli în această iarnă, a marcat şi el o dată, astfel că scorul final a ajuns 4-0 pentru Mama Mia, care a dat trei goluri în mai puţin de 15 minute.

Tribuna arenei din Becicherecu Mic a devenit aproape neîncăpătoare, jocul cu Millenium Giarmata trezind interesul localnicilor, dar şi al mai multor oameni de fotbal din Timişoara, printre care Ioan Timofte, Ghiţă Chimiuc sau Călin Rosenblum. Jocul a fost urmărit şi de primarii din Becicherecu Mic și Giarmata, Raimond Ovidiu Rusu, respectiv Virgil Bunescu. Dacă primul a preferat să stea în tribune, Bunescu a ajuns târziu la joc şi a stat în partea opusă tribunei. Un mucalit din tribuna arenei din Becicherecu Mic, sosit tocmai de la Giarmata pentru a-şi susţine echipa, a aruncat vina pentru înfrângerea severă, mai în glumă, mai în serios, pe prezenţa lui Virgil Bunescu la joc. „Până să apară Bunescu la joc, echipa s-a mişcat bine. Cum a apărut domnul primar, în repriza secundă, băieţilor noştri li s-a tăiat filmul şi au primit trei goluri”, s-a văitat suporterul din Giarmata. Mama Mia Becicherecu Mic este liderul seriei cu 28 de puncte, urmată de FC Caransebeş, cu 24 de puncte. (sursa foto: www.sporttim.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

antirob a spus: (mai 7th, 2014 at 10:17 )

daca se grabesc cu promovarea risca sa fie preluari de dom’ primar si transformati in „Cea Mai Gustoasa Poli Dintre Poli”…

Recas ultras&hooligans a spus: (mai 7th, 2014 at 11:55 )

Viitorul e asigurat, in caz ca doamne fereste se intampla ceva. Bravo domnule Robu, sunteti cel mai genial dintre toti, va adoram.

mos ene a spus: (mai 7th, 2014 at 12:47 )

cacanarii din liga a opta ies la suprafata si jignesc, adica fac ce stiu mai bine. in loc sa se uite la jocul echipei cu care tin de 24 de luni, care e cel putin jalnic si doar blatul cu dumbravita a facut sa ramana pe primul loc, ei latra despre o alta echipa. si daca asu va castiga seria judeteana, va spun ca niciodata o echipa atat de slaba nu a terminat pe primul loc in divizia D timis. astept urmatoarele blaturi, de la gataia si sannicolau mare, echipe imposibil de batut cu jocul jalnic prestat de echipa furata de o gasca de suporteri scelerati pe langa care s-au aciuit alti nevinovati care nu inteleg deloc fenomenul.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 7th, 2014 at 12:57 )

POLI TREBUIE SĂ CÎȘTIGE LA OȚELUL!RESTUL ESTE TIM! TIM!HAI POLI 4-4-2!ȘI VICTORIE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

@mos ene a spus: (mai 7th, 2014 at 15:15 )

Domnule primar se poate sa va enervati asa? Daca acum va ambalati asa, ce veti face peste 2 luni, la inmormantarea Recasului?

ASU Poli-tic devansat din nou! a spus: (mai 7th, 2014 at 17:40 )

o alta echipa sateasca arata ca se poate face performanta cinstit, daca ai valoare spre disperarea vopsitilor care sustin cu disperare dinozauro-struto-camila-extraterestro-fantezista numita sforaitor ASU Poli-tic!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top