Strigatul de lupta al eunucului

Cel puțin în Timișoara, liderii partidelor de dreapta spun că o colaborare anti-PSD ar fi un lucru bun, chiar sănătos. Ideea a fost lansată recent de Societatea Timișoara și e bine că a venit din zona civicului și nu din partea vreunui partid suspectat apoi de restul a fi al dracului de expansionist. E foarte bine, tonic și angajant pentru militantul de dreapta, dar cam atât. Timpul scurt până la alegerile prezidențiale nu lucrează în favoarea acestei idei, cu atât mai mult cu cât munca politică încă influentă a președintelui Traian Băsescu a dus în ultimul an la dezbinare, nu la unificarea dreptei sau a combatanților anti-PSD. De atunci mă tot întreb ce-o fi fost în capul președintelui când și-a propus să rupă PDL, în timp ce, pe partea cealaltă, pesediștii se chinuiau să rupă PNL. Iar explicația cu pasiunea „cotroceanului” pentru o Elenă mi-ar plăcea să cred că este stupidă și nu bolnăvicios de adevărată.

Revenind la propunerea Societății Timișoara, cred totuși că vine ca un strigăt de luptă, ca un sunet de tobe înaintea cavaleriei fără cai, de la care se așteaptă un efect psihologic în rândul alegătorilor care nu-și doresc președinte clocit în PSD. Căci punerea în practică a unui asemenea plan, cu acordul unor partide care au suficiente motive de ceartă din trecut și prea puține de negociat pentru viitorul apropiat, pare mai degrabă iluzorie. Ce poate oferi Crin Antonescu viitorilor aliați în lupta anti-PSD, când el este principalul vinovat pentru aducerea lui Ponta la putere? În acest context, îndemnul liberalului la lupta cu „hidra” PSD-istă pare mai degrabă o treabă făcută la mișto, în ciuda seriozității cu care a fost lansat. Chiar pertinente fiind, aceste mâhniri din zona de dreapta, apoi orgoliile ieftine dintre lideri și nevoia de tot felul de decontări ar putea fi lăsate pentru altădată, după ce s-ar atinge ținta politică și electorală.

Și fără o unificare prin protocoale a dreptei, electoratul va ști ce are de făcut în toamnă. Este evident că alegătorul din acest spectru politic, sensibil mai instruit decât milogul manipulat de stânga, va vota la prezidențiale candidatul cu cele mai bune șanse de a-l învinge pe Victor Ponta. Cu sau fără alianțe și documente semnate. Pe de altă parte, o unificare solidă a dreptei în aceste luni rămase până la alegerile prezidențiale ar aduce sentimentul că se pot câștiga alegerile și ar mobiliza electoratul vizat pentru o prezență mai bună la vot. Acesta ar fi câștigul real, dincolo de înțelegeri, de cine se va vedea premier când un alt președinte jucător va încerca să refacă, la fel de imoral, majoritățile în Parlamentul României.

Altfel, chiar am senzația că dreapta din România e ca Uniunea Europeană în conflictul cu Rusia. Fărâmițată și incapabilă să renunțe la interese punctuale, dreapta pare să nu aibă prea mari șanse în toamnă împotriva unui PSD monobloc, rapace și mult mai flexibil în felul aproximativ democratic de a conduce partidul și țara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Anti a spus: (mai 9th, 2014 at 00:45 )

Alin Andrei Gorscovoz-autorul unor idei cu fantome-parca-ti vad mutra pe garduri-filozof-analist ….de ce te bagi unde nu-ti fierbe oala!…unde nu te pricepi! Ti-ai adus aminte de martalogu’ de Constantinescu care a distrus PNTCd si singura sansa a Romaniei, sa scapam de comunisti!

Pesurse a spus: (mai 9th, 2014 at 14:30 )

Eugen, cu tot respectul, Ponta nu castiga!!!! Dreapta , asa cum e ea, trebuie sa voteze anti psd! Crin are cele mai multe sanse…nu cred ca va fi altul scos din joben! …sau daca se confirma prezicerile: al 4-lea fara -escu?!!! Asta in cazul in care-l sacrifica pnl-ul!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top