Teoretic pus pe faras de Bojin, Alexa are deja oferte din Liga I

Dacă Ioan Timofte rămâne președinte la ACS Poli, banca tehnică va fi ocupată în continuare de Dan Alexa. Cel supranumit „Chirurgul” nu va rămâne însă șomer, nici dacă va fi nevoit să plece de la clubul timișorean. O garantează Timofte, care spune că viitorul sună pentru bine pentru actualul antrenor.

alexa

Dan Alexa a venit la Timișoara când echipa era deja pe tobogan și, fără el, retrogradarea ar fi fost clară mult mai devreme. Asta susține președintele lui ACS Poli, Ioan Timofte, instalat în funcție odată cu Alexa. Plecarea celor doi pare să fie dorită acum, după retrogradare, de șeful CJ Timiș, care s-a exprimat destul de clar în această privință. Timofte spune că, dacă acest lucru va fi pus în practică, tânărul antrenor nu va rămâne pe drumuri. „Este la început de drum, eu cred foarte mult în el. Deși are doar două luni de muncă din postura de antrenor, are deja oferte din Liga I”, susține Tim. Dacă acesta va rămâne președinte al clubului, Alexa va fi pe mai departe antrenor, pentru că, spune Timofte, „Chirurgul” are o mare calitate. „Alexa rămâne, din punctul meu de vedere. Dacă eu rămân, rămâne și el. Oricum, un antrenor ca el va fi mereu căutat, pentru că spune lucrurilor pe nume. Eu tot timpul am să caut antrenori cu coloană”, a mai spus Ioan Timofte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Aceeasi prostie! a spus: (mai 27th, 2014 at 19:00 )

aceiasi prostie a facut-o si Iancu, cu Contra desi Iancu se pricepea la fotbal, atunci ce sa astepti de la Bojin, care e paralel

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 27th, 2014 at 19:47 )

SĂ SE DUCĂ CU TIM CU TOT NU AU FĂCUT NIMIC LA POLI ȘI VORBESC ȘI TÎMPENI TOATĂ ZIUA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

timisorean a spus: (mai 27th, 2014 at 21:08 )

Draga Timofte si Alexa,
ne-am bucurat enorm cand ati venit la echipa si ne-am bucura sa ramaneti pe mai departe. Nu luati in seama pe politruci fiindca acestia sunt efemeri. Voi aveti oamenii langa voi fiindca stim ca sunteti manati de pasiune in ceea ce faceti si nu de interese ca si incultul de Bojin.

@Aceeasi prostie a spus: (mai 27th, 2014 at 21:08 )

asta cu Iancu care se pricepe la fotbal e tare. l-a adus pe Sabau, o catastrofa, nici la Tg. Mures nu a facut fata si mai ales l-a demis pe Dusan in retur cind echipa avea 5 puncte avans soi era pe cale sa cistige campionatul. In retur l-a adus pe Balint, alta catastrofa. l-a adus si pe Cirtu, un mare antrenor. se pricepea, ce sa zic.

ilia-srb a spus: (mai 27th, 2014 at 22:30 )

poate nu sa facut membru de partid si ii da viteza ca sa vina velcea ca si asa ia salaru degeaba,

Liber dupa votare! a spus: (mai 27th, 2014 at 23:03 )

se pare ca postacii politici de la asu, in frunte cu Jiji brancovan,au primit liber de la partid,dupa votare

Sorinn a spus: (mai 28th, 2014 at 00:05 )

Tim si Dan faceți ceea ce trebuie făcut. Curățenie in jurul vostru, afara cu bungau, Maier, fam musat, velcea, Jackie. Aceste personaje dubioase, au supt destul 2 ani. Dl robu, dl Bojin, Renunțați la acești indivizi si va fi bine. Ce sa caute alcoolicul si falsul de musat pe acolo, fiul sau e un retardat, un mincinos si un lingau de a lui staicu. Apoi Maier e sluga lui Grindeanu, bungau un senil la fel si Jackie. La centrul de copii sint o mulțime de antrenori, cu salarii bune, mai reduceți si acolo. Si cel mai important. Sa vina oameni care muncesc si au fost îndepărtați pe nedrept. Vom promova intr-un an înapoi, dar fără lichelele de mai sus. La revedere, lingăilor si imbirligatorilor, vremea voastră a trecut.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Top