Primarii si sefii PSD cu rezultate slabe in Timis, arsi la buzunare

Primarii şi şefii de filiale PSD din Timiş care au obţinut rezultate slabe la alegerile europarlamentare scapă pentru moment de demitere. Proiectele lor vor avea însă mai mică susţinere de la CJ Timiş, faţă de proiectele edililor cu rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare.
Președintele PSD Timiș și al CJ Timiș, Titu Bojin, anunţa la câteva zile după alegerile de pe 25 mai că aproximativ 10% dintre şefii de filiale social-democrate vor plăti cu capul pentru rezultatul slab obţinut la alegeri. Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş a decis totuşi să le mai dea o şansă. Pentru ruşinea de la alegeri, social-democraţii cu rezultate modeste vor fi tăiaţi la buget, iar cei cu rezultate bune vor fi susţinuţi cu mai mulţi bani.
„În urma unei şedinţe de analiză a biroului judeţean am hotărât că sunt câteva localităţi cu rezultate foarte slabe la alegerile europarlamentare. Am hotărât că vor avea tot sprijinul nostru cei care au avut rezultate foarte bune. Unii primari şi unii preşedinţi care au avut rezultate slabe vor fi penalizaţi material. Anumite comune vor fi favorizate în susţinere, confinanţare şi finanţările care sunt pentru proiectele ce le au de realizat. Va trebui să discutăm foarte serios ce înseamnă această penalizare. Sunt unii care nu şi-au făcut treaba sau nu vor să meargă în direcţia stabilită. Unii şi-au luat şi angajamente personale faţă de alegerile din mai, aşa că nu putem să îi tratăm la fel ca cei cu rezultate foarte bune”, ne-a declarat preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin. La alegerile europarlamentare din 25 mai, PSD Timiș a avut cel mai bun rezultat din istorie, obținând 32,56% din voturi, scor cu care s-a situat pe locul 20 la nivel de ţară în topul organizaţiilor social-democrate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Titu a spus: (iunie 22nd, 2014 at 19:53 )

Unul dintre cele mai suspecte contracte s-a derulat în 2005, când a fost organizată licitaţia pentru achiziţionarea a două unităţi autopropulsante pentru degivrarea, protecţia aeronavelor la givrare, patru tractoare pentru tractarea trenului de bagaje, un tractor pentru tractarea trenului de bagaje a aeronavelor. La licitaţie participă Saero SRL şi o altă firmă, care a fost “mână moartă” şi în alte licitaţii. În mod ciudat, pentru acest contract, Aeroportul Timişoara a ales ca variantă de finanţare creditul financiar de tip credit furnizor. Altfel spus, aeroportul se angaja să garanteze pentru câştigător un credit prin care firma respectivă să poată să achiziţioneze utilajele, care urmau să fie, ulterior, vândute celor de la “Traian Vuia”. Practic, câştigătorului i se asigura o afacere de succes fără să investească nimic şi fără să-şi asigure nici un risc. Saero cu o ofertă de 1.536.491,6 euro din care 1.192.660 euro plus 343.831,6 euro cheltuieli de finanţare a fost declarată câştigătoare. Ulterior, între Aeroportul Internaţional Timişoara, Saero şi BRD au fost semnate o serie de contracte. În aceste documente, s-a precizat faptul că pe lângă utilaje, Aeroportul Timişoara a garantat creditul de 5.294.340 lei cu “gaj pe sume de bani viitoare provenind din incasările viitoare ale AIT în valoare de 1.400.000 euro reprezentând taxa de securitate de 7 euro pe pasager la un volum estimat de 200.000 pasageri pentru 2006”. De asemenea, banca îşi rezerva în orice moment dreptul de a retrage sumele din contul respectiv, dacă nu s-ar fi achitat ratele. Conform normelor Ministerului Transporturilor, taxa de securitate poate fi folosită exclusiv pentru asigurarea măsurilor de siguranţă, fiind interzisă orice altă destinaţie. Fostul director Dan Idolu nu a putut fi contactat pentru a explica motivele pentru care au fost scoase la ruleta rusească fondurile de securitate ale Aeroportului “Traian Vuia”.

Titu2 a spus: (iunie 22nd, 2014 at 19:55 )

Zecile de mii de euro, cheltuite pe pregătirea personalului de la Aeroprotul din Timișoara, pentru care s-a și prelungit perioada proiectului, au fost însă bani pe care pesedistul Idolu i-a aruncat în vânt, cu bună știință. La nici două săptămâni după încheierea proiectului, pe motiv că situația financiară a Aeroportului Timișoara era în declin, invocând datorii reale dar și fictive ale Carpatair către AIT, directorul Daniel Idolu a început un masiv val de concedieri. Primii dați afară au fost angajații incomozi, aduși de către fostul director Cornel Sămărtinean. Au urmat și alții, pe rol fiind aproape 100 de procese, în care foști angajați au dat în judecată conducerea de pe ”Traian Vuia”. Ulterior, în mai 2014, cei care au câștigat procesele au fost reangajați, ce-i drept doar temporar pentru că, după o lună de zile, în stil social-democrat și în plin avânt de protectie socială, aceștia s-au trezit din nou fără serviciu, pentru că același director Idolu a hotărât desfințarea posturilor acestora. Bătaie de joc! Tocmai de aceea, oamenii au dat din nou în judecată aeroportul, la această oră fiind pe rol peste 30 de astfel de procese în instanțele timișene.
Astfel, deliberat și cu bună știință, Idolu a “ars” câteva zeci de mii de euro pentru formarea profesională a unor oameni, pe care știa că îi va concedia, imediat după încheierea celebrului proiect POS DRU, finanțat din fonduri europene! Și ca să nu existe dubii, în prezent, mai multe instituții de control, cercetează modul în care Daniel Idolu, împreună cu echipa sa, au folosit banii europeni din proiectul de formare profesională, pe segmentul de transportul aerian. Sunt vizate modul în care s-au contractat anumite servicii, cuantumul nejustificat de mare ale unor prestatii hoteliere și de catering și, nu în ultimul rând, dacă banii europeni din POS DRU au fost direcționați, în mod deliberat, către firme de casă sau prietene ale directorului AIT, Daniel Idolu.

ionescu a spus: (iunie 23rd, 2014 at 06:00 )

pai… asta e pentru timiseni? adica oamenii din comunele care au votat psd sunt mai oameni decat cceilalti? merita mai mult? pai atunci sa se faca consliu judetean pentru fiecare grup de commune. DL PREFECT, ASTA NU E DISCRIMINARE PE BAZA POLITICA???? POATE LA FEL DE BINE SA DECIDA SI PE BAZA DE SEX (COMUNE CU MAI MULTI BARBATI) SAU RELIGIE (CU MAI MULTI CATOLICI) SAU ETNIE (CU MAI MULTI ROMI)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Top