Categories: Timp liber

Asian Dub Foundation vine la Plai / VIDEO

A noua ediție a Festivalului Plai se apropie cu pași repezi, iar line-up-ul se dezvăluie încet, dar sigur. Ultima, dar nu cea din urmă, este Asian Dub Foundation, una dintre cele mai cunoscute trupe de pe scena dub. Fondată acum 21 de ani, la Londra, ADF aduce în fața fanilor un amestec de rapcore, indo-dub, dancehall, ragga-jungle, sunete tradiţionale indiene şi influenţe punk.

Asian Dub Foundation este una dintre cele mai populare trupe de pe scena dub din Europa și a fost înființată în 1993, la Londra, și, de-a lungul timpului, a colaborat şi a concertat de-a lungul timpului alături de Beastie Boys, Primal Scream, David Bowie, Radiohead sau Sinéad O’Connor. Au participal la festivaluri-fenomen, precum Glastonbury, Roskilde, Fuji Rock, Southside, Hurricane, Womad sau The Big Chill, iar în această toamnă vor veni pentru prima oară la Timișoara. Pe lângă ADF, pe scena de la Muzeul Satului vor mai urca Balako, Light in Babylon, Duquende, Carminho și Tito Paris. Până la 1 septembrie, abonamentele pentru festivalul Plai, care se va desfășura între 12 și 14 septembrie, costă 90 de lei. de lei. După această dată, preţul urcă la 110 lei. Abonamentele sunt disponibile în reţeaua Eventim, la magazinele Orange, Vodafone, Germanos şi librariile Cărtureşti. Abonamentele cu acces în camping au același preț, dar sunt limitate la 100. Mai multe detalii găsiți aici.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

4 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

7 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

8 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

8 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

8 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

8 ore ago