In Fabric, ca-n ghetou: case care stau sa cada si latrine in curte / FOTO

Cu toaleta improvizată în fundul curții, fără apă curentă și canalizare – așa se locuiește, în anul de grație 2014, în unele case din zona Fabric. Alte imobile, aflate și ele în proprietatea municipalității, stau să cadă, cu fațade descărnate și acoperișuri improvizate. E constatarea viceprimarului Traian Stoia, după o incursiune în zona Pieței Traian. Soluții nu prea sunt, fiindcă… nu sunt bani!

dezastru fabric

Viceprimarul Traian Stoia, care susține că a copilărit în zona Fabric, a decis să facă o incursiune în acea parte a orașului, pentru a vedea starea în care se află imobilele. Unele dintre acestea sunt istorice, altele sunt doar în zona de protecție a monumentelor istorie, dar toate au în comun starea de degradare avansată în care se află. „Am hotărât să luăm puțin la control zona Fabric, privind clădirile din proprietatea primăriei. Am luat două-trei străzi din Piața Traian, spre Dorobanților și strada Ștefan cel Mare. Arată foarte-foarte rău. Nu-mi imaginam că lucrurile s-au degradat într-o asemenea situație”, spune Stoia.

Casele cu tencuiala căzută, cu bucăți lipsă de acoperiș, zugrăvite doar în jurul unui geam sau două, dar cu termopane fac parte de mulți ani din peisajul cu care sunt obișnuiți locuitorii zonei. E ceea ce se vede de la stradă, dar, în unele cazuri, în curți, realitatea e și mai sinistră. „Pe strada Ecaterina Teodoroiu nr. 3 e o clădire cu patru apartamente, din care trei sunt în proprietatea statului. S-au făcut lucrări la trotuare, dar în fața casei nu s-a continuat asfaltarea, pentru că acest imobil nu este racordat la rețeaua de canalizare a orașului. WC-ul comun e un fel de latrină. Cei care locuiesc în apartamentele statului plătesc chirie la primărie pentru o zonă bună. Au venit să se plânga la noi, actele s-au facut, mai trebuie banii de renovări, intenționăm să cerem la următoarea rectificare bugetara”, mai spune social-democrat.

Problemele în zonă sunt numeroase: unele case nu mai porți la intrare, la altele atârnă cablurile în stradă, existând pericol de electrocutare, sau cad fațadele și bucăți de acoperiș. Unele imobile au fost lăsate să se degradeze, astfel că au ajuns acum adăposturi pentru boschetari. Printre casele inspectate se numără cele de pe str. Constantin Tinel Petrescu, nr. 6 și 7, strada Dacilor, nr. 8 și 13, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 3, fosta strada Bicaz, actuala Mihalache, nr. 10, 13, 14, 18, 19 și 24, str. Constantin Negruzzi, nr. 7. Soluții însă nu sunt decât în stadiul de… teorie. Practic, nu sunt bani pentru astfel de lucrări de renovare.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (iulie 21st, 2014 at 01:19 )

Intreaga Timisoara este un dezastru inspaimantator. Majoritatea caselor arata de parca ne-am afla in Siria, intr-un oras bombardat. Fatadele stau sa cada peste oameni, sunt scorojite si neingrijite, si nu numai in Fabric. Stoia se vaicareste ca nu sunt bani, iar Robu viseaza proiecte megalomanice si tot felul de pasaje subterane, ba chiar si metrou, dar nu se gaseac bani pentru casele frumoase ale Timisdorii. Rade lumea de noi. Am vazut niste turisti nemti sau austrieci cum fotografiau cladirile decrepite de prin zona centrala si se minunau „cat sunt de prosti romanii astia, nici nu-ti vine sa crezi.” Intamplator vorbesc germana si-am inteles ce spuneau. Comentau: „Cum dracu’ nu pot sa faca si astia ce se face la Szeged, nu au solutii, nu le trece prin cap sa-si refaca orasul?” Intr-adevar, la altii se poate si se pot folosi bani prmiti de la UE pentru asta. In schimb la noi sunt deschise sute de santiere si se lucreaza cu viteza melcului turbat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Top