Primaria are chiriasi noi pe Polona, dar Timisoara nu va fi oras „asistential” / FOTO

Blocul de pe strada Polonă are, în sfârșit, locatari. Evacuați, bărbați în toată firea care nu se deranjează să meargă la serviciu pentru 800 de lei pe lună, bătrâni bolnavi, femei singure cu copii – cu toții se vor putea muta, de săptămâna viitoare, în apartamente noi-nouțe, pentru care chiria e de cel mult 50 de lei. Primarul Nicolae Robu spune însă că Timișoara nu va deveni oraș „asistențial”.

polona

Primăria Timișoara a câștigat, în noiembrie, o licitație al cărei obiect era vânzarea a 129 de garsoniere dintr-un bloc de pe strada Polonă, construit de o firmă intrată în insolvență. După ce și-a adjudecat imobilul, pentru care a plătit peste 900.000 de euro, primăria a constatat că acesta era într-o stare deplorabilă și a pus condiția ca vânzătorul, adică BRD, să-l reabiliteze, astfel încât să ajungă în stadiul în care era prezentat în dosarul de licitație. Municipalitatea s-a chinuit apoi, vreme de câteva luni, să găsească persoane interesate să se mute la marginea Timișoarei, în apartamentele proaspăt renovate.

Joi, pe o ploaie torențială, primarul Nicolae Robu a înmânat primele chei către famiiile care au primit repartiții pentru apartamentele de pe Polonă. Așteptat de câteva zeci de persoane, edilul n-a scăpat de efuziunile sentimentale ale solicitanților de locuințe sociale, care n-au făcut economie de cuvinte mari și, pe alocuri, nici de lacrimi. „Sunt 20 de apartamente cu două camere și 89 de unități locative cu câte o cameră. Din cele 89, zece sunt rezervate pentru a fi atribuite drept locuințe de serviciu temporare. În total am repartizat 99 de locuințe, din care 20 de apartamente cu două camere si 79 cu o cameră”, a declarat Robu.

strada polona8

Chiria este de 50 lei pe lună, pentru apartamentele cu două camere, iar cei care nu vor plăti nu vor beneficia de clemență. „Nu vom mai permite să se întâmple ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, când unii nu și-au plătit chiria luni de zile. Se va interveni foarte prompt”, spune primarul. Robu nu vrea însă ca solicitanții de locuințe sociale să-și facă prea multe iluzii pe viitor. „Le-am spus și acum oamenilor, spun întotdeauna acest lucru, problema locuinței trebuie să și-o rezolve fiecare în parte. Nu putem deveni un oraș asistențial. Primăria nu rezolvă problema locuinței pentru mii și mii de cetățeni. Cel puțin în Timișoara nu există o astfel de orientare. Cei care sunt valizi, care pot munci, care-și pot câștiga existența, trebuie să se ajute ei înșiși”, afirmă edilul.

Pentru blocul de pe strada Polonă au avut prioritate persoanele evacuate, iar 15 dintre acestea se regăsesc pe lista beneficiarilor. Cel mai important criteriu – de altfel, o noutate – a fost minimum ca un membru al familiei să aibă un loc de muncă. Într-una dintre familiile care au primit locuințe aici lucrează doar soția. Soțul susține, senin, că este șomer și că, pentru 800 de lei, cât i s-a propus salariu la ultima firmă la care a fost să caute loc de muncă, nu merită să se deranjeze. „Da, prefer să stau acasă, mai prind câte o lucrare și oricum fac mai mulți bani”, spune bărbatul, fără să clipească. Alături de soția sa și cei trei copii, el a așteptat șase ani să primească locuință de la primărie.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Moldovan Ovidiu a spus: (noiembrie 5th, 2023 at 11:57 )

Bună ziua dacă tot nu se mai face acea Clădire 🏢 pentru acei Nevoiași 🤗 Oamenii pe acel platou cum era în plan aceea clădire 🏢 nr.17 De ce nu se mai face pe platoul care era să fie și nr.17 la aceea clădire 🏢 pentru acei Nevoiași 🤗cum de vas răzgândit 🤔 să nu mai faceți ceea ce vas produs 🧐 chear noi nu suntem oameni să avem cum au și alți în alte Țări 🥺 sau să ne faceți un super market, sau o farmacie 🤔🇹🇩 chear de acestea avem nevoie în Zonă Strada Polonă 🚸🏃⛹️ să fie și noi ca ceilalți de rând 💂👮👷🧑‍✈️🧑‍🎓🧑‍🍳 chiar avem nevoie cât mai Urgent Posibil ⚠️🚸

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Top