Bega Bulevard, la editia a saptea, cu Made in TM, Taxi si… ratuste / PROGRAM

A șaptea ediție a Festivalul Bega Bulevard va colora, din nou, malurile canalului în primul weekend din septembrie. Vor fi trei zile de concerte, spectacole și multe activități interesante, destinate celor mici și mari. Pe scenă vor urca artiști din proiectul Made in TM, inclusiv Blazzaj și Cargo, dar și trupa Taxi. În ultima zi va avea loc Cursa Rățuștelor, unde un norocos va putea câștiga 1.000 de euro.

Bega Bulevard ()

Primăria Timişoara organizează, în perioada 5-7 septembrie, a şaptea ediţie a Festivalul Bega Bulevard, între Podul Mitropolit Şaguna (Tinereţii) şi Podul Traian. Evenimentul a fost gândit pentru a atrage atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega şi asupra posibilităţilor de recreere, sport sau divertisment pe care acesta le oferă. Ediția din acest an, la fel ca și cea de anul trecut, se va desfășura în paralel cu proiectul de reabilitare a malurilor Begăi. „Ne apropiem de finalizarea acestui proiect, care va presupune și reluarea navigației în regim de transport local. Pentru că timișorenii sunt, prin excelență, un public cosmopolit, pentru că arta înseamnă creație și pentru că în Timișoara există artiști extraordinari, anul acesta am invitat la Bega Bulevard evenimentul Made in TM”, spune viceprimarul Dan Diaconu.

Agenda festivalului va cuprinde concerte, spectacole, demonstraţii de navomodele şi numeroase activităţi pentru copii, ateliere de desen, pictură, face painting, expoziţii şi standuri de informare cu activităţi interactive, culturale şi artistice. Timişorenii vor putea participa şi la cursa de rățuște care vor pluti pe Bega,organizată de Rotaract. Anul acesta, banii strânşi din vânzarea biletelor vor fi folosiţi pentru dotarea cu o autospecială a Formaţiunii de Intervenţie Rapidă pe bază de voluntariat SALVO. Biletele costă cinci lei și pot fi cumpărate la punctele de pe strada Alba Iulia şi de pe strada Mărăşeşti. Cei ale căror bilete cuprind numerele primelor răţuşte ajunse la linia de sosire câştigă premii în bani şi produse. Premiul cel mare este de 1.000 de euro.

Program

Vineri, 5 septembrie

ora 18 – Deschidere Bega Bulevard – Fanfara Timişoara Big Band, alocuțiuni
ora 18.30 – Defilare ambarcațiuni pe Bega
ora 19 – Concerte: Marion Kraeutner Band, Grave for Sale, Phaser, Taxi
ora 23 – Jonglerii cu foc

Sâmbătă, 6 septembrie

orele 10 – 20 – Activităţi pentru copii, ateliere de creaţie, expoziţii la standuri
ora 10 – Lecţii de dans cu Magnum VRD
ora 11 – Piesa de teatru „Ariciul”, Teatrul Merlin
ora 12 – Zumba fitness
ora 17 – Concursuri pe apă între diverse tipuri de ambarcaţiuni
ora 20 – Made in TM la Bega Bulevard: Vasile Mardare, Flare, The Different Class, Emil Kindlein Band, One Lion, The Egocentrics, Blazzaj, Cargo
ora 23 – Jonglerii cu foc

Duminică, 7 septembrie

orele 10 – 20 – Activităţi pentru copii, ateliere de creaţie, expoziţii la standuri
ora 9 – Piti show
ora 10 – Concert Peregrinii
ora 11 – Piesa de teatru „Noua poveste a Scufiței Roșii”, Teatrul Merlin
ora 12 – Concert A.L.L. Friends Band
ora 13 – Formaţiunea SALVO – simularea unor acţiuni de salvare pe diferite tipuri de risc
ora 16 – Cursa răţuştelor pe Bega organizată de Clubul Rotaract Timişoara

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Top