Elena Udrea candideaza la prezidentiale, in PSD se desface sampania

Așadar, multe previziuni au fost confirmate, iar Elena Udrea va intra în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale, luându-i fața „iepurelui” Cristian Diaconescu. (Multă lume îl plânge pe acesta din urmă, dar își merită soarta, având în vedere cloaca în care a intrat de bună voie.) Discuțiile care se poartă acum sunt dacă Udrea are și „binecuvântarea” lui Traian Băsescu, unii apropiați ai Palatului Cotroceni susținând că e prima dată când o face de capul ei, fără „aprobare” de sus. De parcă ar mai conta foarte mult acest aspect. Contează, în schimb, foarte mult faptul că, intrând în cursa electorală, Elena Udrea face jocul lui Victor Ponta și al PSD. Și am să mă explic.

În primul rând, ce va face Elena Udrea în campania electorală? Exact ce știe mai bine! Să se dea în stambă, să facă circ, să-și ridice poalele în cap. Va face tumbe, se va da cu parașuta și parapanta, va sta în cap, va da cu mopul, va pune gogonele pentru iarnă, va da cu bidineaua, se va îmbrăca și va dansa precum pirandele etc. Și, dacă trebuie, va poza și în Playboy. Alături de Dan Diaconescu, va fi bufonul de serviciu al acestei campanii. Pe scurt, va face exact tot ce-i permite bagajul ei minimal de cultură politică. (De altfel, orice fel de cultură, cu excepția celei a banilor, dacă există așa ceva.)

Prin acest gen de manifestări, ea va reîmprospăta memoria oamenilor vizavi de toate derapajele guvernării Băsescu – Udrea – Boc și îi va capacita să se adune în jurul lui Victor Ponta. Acestuia din urmă îi va facilita mesajul de campanie anti-Băsescu, având acum și obiect, unul dintre cei mai importanți, dar și detestați stâlpi ai fostei guvernări. Abia acum, Ponta are pretext în „lupta” sa cu „ticăloșitul regim Băsescu”. Altfel, să zbieri întruna împreună cu Gâdea că te lupți cu „regimul Băsescu”, ajungi să fii catalogat drept ridicol. Oricum, lui Ponta îi era extrem de greu să găsească o altă temă de campanie, „performanțele” economice ale guvernării sale fiind dezastruoase.

Mai mult, circul pe care îl va întreține Udrea, din postura de „candidat de dreapta”, îi va ține acasă, îi va scârbi și mai mult pe românii și așa scârbiți de viața politică. Și mă refer la un electorat care nu ar vota cu PSD sub nicio formă. Cu toate că nu are nimic în comun cu valorile de dreapta, Udrea va urla până la obstinație că ea le reprezintă. Va „reuși” astfel să arate că și dreapta poate fi la fel de demagogică, populistă și găunoasă precum stânga.

Nu intru într-o teorie a conspirației, afirmând că PSD a împins-o pe Udrea să candideze. Dar nu trebuie uitat faptul că, în pofida aparentei adversități, Udrea are destule relații, cel puțin economice, cu o zonă gri, ca să nu zic neagră a PSD. Mai mult, cariera ei politică – dacă se poate numi așa – a început chiar în PSD, înainte de-a parcurge n-șpe partide. Mai degrabă, cred că la mijloc e vanitate muierească și marele defect de a nu-ți vedea lungul nasului, așa cum se spune în popor. Dar aceste aspecte îi ajută al naibii de mult pe Victor Ponta și PSD, partid unde cred că au fost desfăcute câteva sticle de șampanie la auzul candidaturii lui Udrea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Mihai a spus: (august 20th, 2014 at 23:15 )

Nu stiu ce viseaza Udrea ca va face si va drege, dar n-o va vota nici dracu’ la Cotroceni. Este unul dintre cele mai antipatice si detestate personaje politice romanesti, priceputa la nimic altceva decat la posetele Vuitton si pantofi cu toc pentru vizitele in teritoriu. I s-a urcat fudulia la cap de se crede altceva. A dat de pamant si cu partidul sau, care nu mai are nicio credibilitate, si va submina puternic dreapta, dandu-i apa la moara lui Ponta. Ala chiar ca poate sa destupe sampania,odata ce apare in campanie parasuta asta cu breton. In timp ce PSD-ul are doar 1 candidat, Ponta, asa zisa dreapta are vreo 6 (pana acum). Ce sa mai intelegi din opozitia asta? Ca nu vrea sa castige cu nici un chip alegerile si ca rezultatul acestora va fi o catastrofa pentru Romania, cu efecte masive si pe termen lung (revenirea sub aripa Moscovei, de exemplu). Udrea trebuia oprita la timp si impiedicata sa se arunce in campanie. Un mic dosar penal nu i-ar fi stricat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top