Categories: Cronică de film

Guardians of the Galaxy (film)

Atenție! Poate conține urme de popcorn și spoilere.

Guardians of the Galaxy este un film SF de aventuri de tip Space Opera. Îndrăznesc să-l pun în listă cu mai celebrele Star Wars, John Carter, Starship Troopers sau cu atât de regretatul serial Firefly cu superba navă Serenity (egalată în celebritate doar de Falconul lui Han Solo). Sigur sunt multe alte filme bune Space Opera, dar cred că Gardienii pot sta în top zece fără probleme.

Începutul e unul clasic pentru un film de aventuri, diverși indivizi, evident certați cu legea, ajung să închege o echipă redutabilă sub comanda mai mult sau mai puțin evidentă a lui Peter Quill, un om răpit de pe Terra chiar în ziua decesului mamei sale. Momentul nu e lipsit de importanță și trebuie căscate bine urechile. Pe patul de moarte mama îi spune că tatăl lui este un înger alb spre evidenta nemulțumire a celor din jur. Filmul nu ne dezleagă misterul și putem presupune orice.

Luptele fantastice, armele de tot felul, care mai de care mai exotică sau mai specializată (cum ar fi stileul mortal al lui Yondu, șeful în rele a lui Star-Lord), navele de luptă, nevetele sau metropolele spațiale din care cea mai cea se află în creniul unei ființe antice fac ca acest film să fie urmărit cap-coadă cu răsuflarea tăiată. De altfel, strigătele și râsetele din sala de cinema spun totul. Filmul are succes.

Pe lângă toate aceste efecte extraordinare ce duc tehnologia 3D la un nou nivel, trebuie să recunoaștem că actorii sunt minunați chiar dacă unii din ei doar se aud fiind înlocuiți de personaje 3D foarte bine realizate.

Groot, un arbore umanoid, a împrumutat vocea lui Van Diesel cunoscut ca antieroul Riddick, și are în tot filmul o singură replică spusă cu subtilitate pe diferite tonuri și în tot atât de diferite situații, dar o spune bine și la momentul numai bun pentru a stârni ilaritate printre spectatori. Deși pare de lemn tănase spre final ne va arăta că „noi suntem Groot”, memorabil.

Nervosul raton aka Rocket interpretat de Bradley Cooper este o altă figură remarcabilă a filmului. Mereu nervos, mereu palnificând câte ceva, este șeful fără literă mare. Eficient și pus pe făcut profit din piatră seacă.

Drax e o figură aparte semănând oarecum cu Ben Grimm din cei patru fantastici, dur, aspru, cu umorul la cel mai slab nivel. Altfel, sub pielea groasă și vorbele-i dure, se află o inima mare. Cei trei sunt completați de o frumoasă prezență feminină Gamora, fiica adoptivă a temutului Thanos despre care enciclopedia Marvel ne spune că e unul din fii coloniștilor originali de pe Titan, celebrii Eterni (Eternals). Ea luptă alături de Ronan un dement răzbunător și este interpretată de frumoasa Zoe Saldana cunoscută și pentru rolul lui Neytiri din Avatar, dar și pentru Uhura cea tânără din mai noile Star Trek-uri.

Și în final, dar nu la sfârșit, sau cum o fi vorba, Star-Lord aka Peter Quill un individ viclean, uns cu toate alifiile, obraznic, indolent, dezordonat, cam greu de cap, dar și curios, curajos, loial (spre final) și dornic de îmbogățire. Sau asta nu se pune la calități? Cum a ajuns acest om pe nava piraților, pardon a distrugătorilor rămâne un mister ce, sper, va fi dezlegat în următoarele aventuri.

Un film excelent de aventuri Space Opera din universul Marvel cu personaje bine conturate, comice și memorabile. De văzut și revăzut.

 

Vezi: Guardians of the Galaxy Posters

Share
Published by
deBanat

Recent Posts

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

49 de minute ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

O oră ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

O oră ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

O oră ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

2 ore ago

La începutul săptămânii viitoare încep lucrările de reparații pe drumul național dintre Livezile și Cruceni

După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…

2 ore ago