Oktoberfest, la prima editie la Timisoara!

La mijlocul lunii octombrie, chiar dacă nu puteți ajunge la München, tot veți putea bea o bere bună, veți putea savura un cârnat Thüringer și veți putea ronțăi un Brezel. Prima ediție de la Timișoara a Oktoberfest va avea loc în perioada 16-19 octombrie. Un cort cu 4.000 de locuri vă așteaptă să vă distrați ca-n… Bavaria!

oktoberfest1

Oktoberfest-ul românesc a plecat la drum în 2009, în Brașov, datorită ambiției comunității săsești reprezentate prin Clubul Economic German. E exact ca-n Bavaria: într-un cort imens, cu râuri de bere, muzică de fanfară, jocuri cu premii și festivitatea de „a da cep” butoiului cu bere. Doamnele și domnișoarele poartă tradiționala rochiță bavareză, dirndl, colorată, brodată și decoltată, iar domnii, lederhosen, pantalonii din piele brodati si cu bretele. De pe mese nu lipsesc șnițelul cu sos de coacăze și garnitură de cartofi cu ceapă murată și maioneză, dar nici celebrul Brezel, covrigul cu sare atât de apreciat de bavarezi, sau cârnații albi preparați după rețeta tradițională. Festivalul s-a adaptat însă și la farmecul locului, astfel că pe grătare se prăjesc și mititei sau fleici. Evenimentul a devenit tot mai popular de la an la an, astfel că, în 2013, a avut loc prima ediție în București.

oktoberfest

În 2014, Oktoberfest ajunge și la Timișoara. „Propunerea a venit din partea Clubului Economic German, care organizează un astfel de eveniment atât la Brașov, cât și la București. Aceste zile de sărbătoare Oktoberfest se vor desfășura în zona ștrandului Tineretului, pe platoul de lângă Aqua Arena. Este cel mai mare cort din țară, îl amplasează acolo. Noi îi sprijinim cu pază, toalete, chestii de genul ăsta. Săptămâna viitoare vom semna un protocol cu organizatorii, dar primăria nu contribuie financiar cu nimic la organizarea acestui eveniment”, spune viceprimarul Dan Diaconu. Cortul Oktoberfest are o capacitate de peste 4.000 de locuri, pe băncuțe din lemn, și este decorat cu elemente bavareze și cu steagurile sponsorilor. În interiorul acestuia va fi amplasată și o scenă, pe care vor urca mai mulți artiști care să întrețină atmosfera. Oktoberfest Timișoara va avea loc în perioada 16-19 octombrie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Unul a spus: (august 17th, 2014 at 08:54 )

Se pare ca foarte multi ” timisoreni” prefera doar nuntile si parangheliile roromilor in Timisoara si se opun imediat la orice altfel de activitate!

Unul a spus: (august 17th, 2014 at 08:56 )

Stai linistit dle Iulian Anghelas, nu va fi nici un Carnaval la Timisoara ci doar o taiere de mot a unuia Carpaci! Dormi in pace!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Top