Ziua de gratie a Justitiei romane! Varanul la puscarie

Se spune că nu-i frumos să te bucuri de necazul unui om. Dar decât să fiu ipocrit, mai bine spun din capul locului că vestea condamnării lui Dan Voiculescu mi-a produs un foarte mare confort. Și nu doar pentru faptul că personajul cel mai toxic care a poluat viața publică din România post-decembristă a ajuns în fine acolo unde e locul. Bucuria este dată de faptul că s-a făcut DREPTATE și am văzut că în România mai există JUSTIȚIE. Încă STATUL de DREPT trăiește! De aceea, condamnarea Varanului trebuie să reprezinte o zi mare nu doar pentru Justiția română, ci pentru întreaga țară. Și am să mă explic.

În primul rând, se știe, Voiculescu a fost unul dintre cei mai influenți oameni din România. Cu o avere ale cărei origini se pierd în negura afacerilor Securității, el a ajuns nu doar să fie unul dintre cei mai bogați români, dar să fie și un mogul media și important om politic. O triplă calitate, cum foarte puțini români au avut-o. La stimulentele lui Felix, în România au existat două justiții. Una făcută în cadru oficial, în săli de judecată, în parchete sau barouri. O altă „justiție” se făcea pe plantația Varanului. O „justiție” care lovea din greu în absolut toate instituțiile statului de drept, începând cu Justiția oficială. Oricine era de altă părere decât Voiculescu era imediat „acuzat” și „condamnat” pe loc, fără drept la recurs în special în emisiunea lui Gâde(a). (Ce nume predestinat!) Au fost astfel linșați mediatic în cel mai abject mod cu putință, rând pe rând, politicieni, judecători, procurori, oameni de cultură. Să iau la întâmplare: Andrei Pleșu, Mircea Mihăieș, Horia-Roman Patapievici, Codruța Kovesi și mulți alții. „Oameni de onoare”, martori ai acuzării, erau ba Bercea Mondial, ba Isaura, ba tot felul de infractori.

Dincolo de această justiție paralelă, un fapt mult mai grav s-a petrecut la comanda lui Felix. Și anume, procesul de spălare a creierelor românilor. Astfel, mulți chiar au crezut în toate bazaconiile vehiculate de rândașii Varanului. Pentru mulți români, Antena 3 a devenit o icoană. Că e vorba de oameni dăruiți cu mai puțină materie cenușie, nu contează. E vorba de votanți, manipulați într-un mod absolut ordinar, amintind de celebrul „1984” al lui Orwell.

Ziua de 8 august este probabil ziua cea mai mare a Justiției din România. Este mai mare decât ziua condamnării lui Adrian Năstase, fie și fiindcă fostul premier, urmând o celebră „urare”, devenise deja prea mic. Ajunsese aproape un nimeni chiar și în interiorul propriului partid. În schimb, Varanul era mare, era imens, era un individ de care le era frică tuturor. La ordinul lui, în studiourile Felix TV, Victor Ponta este tras de urechi și pus să-și aratae unghiile și batistuța. Asta, când avea chef Varanul și mai avea un interes. Procurorii care au lucrat în cazul ICA au făcut-o în niște condiții infernale, fiind urmăriți de oamenii Varanului până și în propriile case. Batjocoriți, înjurați și linșați mediatic, ei s-au luptat nu doar cu niște avocați plătiți pe oră cu salariul lor pe șase luni, dar s-au bătut cu un adevărat sistem în spatele căruia era rânjetul disprețuitor al abjectului turnător al Securității. În aceleași presiuni infernale au lucrat și judecătorii acestui dosar care nu se mai finaliza. Un dosar făcut ca la carte, lucru recunoscut și de apărătorii lui Felix, care mai apelau doar la chestiuni de procedură și alte chichițe avocățești.

Acești oameni, procurori și judecători deopotrivă, au reușit prin gestul lor aproape eroic (cuvinte mari, dar adevărate) să mai șteargă din petele Justiției române. Și ar mai fi ceva. Varanul mai este cercetat în două dosare pentru șantaj. Poate, în urma acestei condamnări, mulți vor avea curajul să povestească mai multe despre ce li s-a întâmplat în relația cu proaspătul pușcăriaș și slugile sale. În final, nu pot să nu-l prafrazez pe celebrul comentator maghiar Gyorgy Szepesi, care, după o victorie a Ungariei pe Wembley, striga plin de euforie (poate cele mai cunoscute cuvinte spuse după un mare succes): „Să curgă vinul, să cânte muzica!”. Azi e o zi mare pentru România!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

NERO a spus: (august 8th, 2014 at 23:43 )

ino, sa te bucuri asa si cand il vor condamna si pe Bazeus cu acolitii lui fosti si actuali gen Bercovici, Videanu, udrea, etc

Ada a spus: (august 10th, 2014 at 00:30 )

Ino se bucura pt ca are intelect de parameci.atata il duce capul.Sa fie solidar cu colegii de breasla de la Antena nu il intereseaza.Nu stiu ce ar zice stimabilul daca de luni le-ar confisca redactia.Vai de fituica lor!Justitia lui peste cu Lulutza Kovesi si cu iepele ei.Sa vezi cum o sa iasa dosarele chelului la anu`,flota,referendumul,mosia Bratienilor insfacata de ginerica.Showtime o sa fie.Ino,rusine la obraz!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top