Bojin nu crede ca va avea nevoie de un camion pentru primarii migratori! Restul lumii asteapta

Politicienii locali încep să-și facă socotelile de după publicarea care permite aleșilor locali să migreze dintr-un partid în altul fără să își piardă funcția. Aceasta a fost publicată marți în Monitorul Oficial. Președinții filialelor din Timiș sunt liniștiți. Niciunul nu pare convins că din partidele lor va pleca cineva, dar toți așteaptă, mai mult sau mai puțin pe față, „migratorii” din alte formațiuni.

alegeri

Președintele PP-DD Timiș, Cătălin Țițirigă, pare să aibă până acum cel mai mare succes în ceea ce privește ordonanța. Acesta a declarat că există șase primari PSD care și-au arătat interesul față de partidul său, iar dintre aceștia doi sunt ca și mutați în PP-DD. Țițirigă mai spune că din partidul său nu sunt încă persoane care doresc să plece. „Din PP-DD nu va pleca niciun consilier local. Cu siguranță, cei doi primari cu care am vorbit (n.r. – doi primari din PSD) sunt aproape de a veni către partidul nostru. Cu ceilalți patru o să am o întâlnire joi”, ne-a declarat acesta.

ehegartner

Senatorul Petru Ehegartner se numără și el printre șefii de filială județeană care s-au bătut cu pumnul în piept și au declarat că există primari care vor să se alăture Partidului Liberal Reformator. Încă nu vrea să divulge numărul celor care ar putea să i se alăture, dar spune că are promisiuni. Senatorul acesta se poate lăuda că îi are acum în tabăra sa pe consilierii locali liberali de la Săcălaz, dar aceștia erau deja excluși din PNL. „Am avut discuții, dar nu pot să vă spun. Nu știu! O să vedem, 45 de zile e mult. Oamenii vor promite și se vor răzgândi, vor reveni… e prematur să discutăm chestia asta. Dar am avut discuții și am câteva promisiuni că anumite persoane vor veni lângă noi. Vom vedea la momentul respectiv. În perioada asta se pot face chiar două rânduri de adeziuni. (…) De la Săcălaz a veni toată organizația. Când spun toată organizația, mă refer la cei care se consideră exponenții lor”, a spus Ehegartner.

robu

Nicolae Robu, președintele PNL Timiș, a fost mai rezervat în declarații. „Eu nu mă aștept să plece nimeni din PNL, în afara celor din Săcălaz care erau excluși, de fapt, din PNL”, susține acesta. Cu toate acestea, în ceea ce privește acceptarea unor membri din alte partide, președintele PNL Timiș spune că mai are de făcut calcule. În urmă cu o săptămână, de la București, ACL a declarat că se opune traseismului politic și că nu va accepta oameni din alte partide. „În ceea ce privește venirea înspre PNL nu am avut discuții cu nimeni și îmi rezerv dreptul de a lua o decizie în funcție de cum vom decurge lucrurile în această perioadă”, ne-a declarat Robu.

Constantin Ostaficiuc presedinte PDL Timis (8)

Constantin Ostaficiuc, șeful PDL la nivel județean, crede că întrebarea nu e câți oameni pleacă din partid, ci câți… vin. El nu a vrut să divulge prea mult din bucătăria partidului. „Eu mă întrebam câți oameni vin la PDL. Nu știu, o să vedem, o sa facem bilanțul. (…) Suntem într-o discuție cu colegii noștri pe această temă, dar deocamdată lucrurile acestea rămân într-un status quo la nivelul PDL”, ne-a spus Ostaficiuc. În ceea ce privește discuțiile cu persoane din alte partide sau dacă i-a invitat la discuții pe aleșii locali din alte partide, răspunsul lui Ostaficiuc este foarte simplu: „Categoric nu”.

bojin

Titu Bojin, șeful PSD Timiș, pare să fie mai calculat decât adversarii săi politici. Acesta susține că nu oricine are undă verde să intre în PSD, iar aleșii locali nu vor fi „aduși cu camionul”. „Eu port discuții cu toți primarii și cu cei de la PSD, care ar putea să plece, și cu cei de la alte partide, fără ca să condiționez pe nimeni. Discuțiile le port în calitate de președinte al CJ. Vorbesc și cu cei din PSD, dacă tot m-ați amenințat că sunt șase care pleacă. În condițiile astea mă străduiesc ca să nu plece niciun primar, dacă se poate. Dacă pleacă… foarte rău! Dacă pot să aduc la PSD o parte din primarii care își doresc, pentru că nu o să-i luăm așa pe toți, cu camionul să-i cărăm. O să vedem, ne mai uităm și noi la ei, ce rezultate au, cum sunt priviți de oameni, să nu aibă probleme de altă natură. Nu ne apucăm acum să facem campanie și să stea la coadă. O să stabilim încet și cu răbdare, că avem timp 45 de zile”, a spus Bojin.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Jar a spus: (septembrie 3rd, 2014 at 19:07 )

Domnul acela de la pepedede e absolut sublim; partidul domniei sale isi traieste ultimele clipe inainte de a-si da obstescul sfarsit dar el viseaza sa „transfere” sase primari. Imi aminteste de capitanul Titanicului!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top