Categories: Primăria Timişoara

Primul independent din CL Timisoara voteaza cu… USL!

Consilierul local Nistor Geană, ales pe listele USL în 2012, din partea Partidului Conservator, și-a dat demisia din această formațiune. El nu se va înscrie în alt partid, ci va rămâne independent. Va vota proiectele PSD, pentru că așa i-a promis lui Titu Bojin, dar va vota și în folosul timisorenilor.

În Consiliul Local Timișoara a apărut primul independent. Este vorba despre fostul conservator Nistor Geană, care a ales să părăsească filiala condusă de Maria Grapini. Acum două săptămâni, Geană declara, convins, alături de colegul său Dorel Bogluț, că oamenii PC sunt loiali și cu „atașament față de Partidul Conservator” și nu au intenții de plecare. Mai mult, se aștepta să aibă colegi noi, susținând că există mai multe semnale din partea celor care vor să devină conservatori cu acte în regulă. Între timp, Nistor Geană a lăsat-o mai moale cu atașamentul și și-a depus demisia la partid! „Eu m-am declarat independent în consiliul local și am vrut să mă declar independent și din punct de vedere politic. În viață câteodată trebuie să faci schimbări și politica face parte din viață. Eu am dorit o schimbare politică. Nu am avut niciun fel de discuție contradictorie sau supărări cu cineva din PC. Am avut o relație foarte bună cu Maria Grapini”, spune Geană. Pentru moment, acesta are de gând să rămână independent, dar se gândește și la o nouă înregimentare politică, dar cu unele amendamente. „Am avut mai multe oferte, dar la PNL sau PDL nu voi activa niciodată. Nu spun nu nici PSD, nici PLR. Dar deocamdată sunt independent și în viitorul apropiat chiar nu mă gândesc să activez politic. În Consiliul Local Timișoara, voi rămâne fidel vechiului USL. I-am promis lui Titu Bojin că voi sprijini grupul PSD, dar în acelaşi timp, dacă iniţiativele celorlalţi le consider bune, le voi sprijini şi pe acelea, deci voi fi cu adevărat independent. Voi vota cum voi considera că este bine pentru timişoreni”, a mai declarat fostul conservator.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

26 de minute ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

56 de minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

2 ore ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

4 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

4 ore ago