Zeci de amenzi pentru terenuri lasate in paragina

Mai mulţi timişoreni s-au ales cu sancţiuni după ce şi-au lăsat terenurile în paragină. Poliţiştii locali au avertizat încă din luna august că persoanele care deţin terenuri de care nu se îngrijesc riscă să se aleagă cu amenzi. Până acum au fost date 30 de sancţiuni, în cuantum de 52.000 lei.

teren3

În vizorul oamenilor legii au fost atât persoanele fizice cât şi cele juridice. Astfel, în cadrul acţiunii demarate de poliţişti au fost verificate 54 de terenuri şi au fost aplicate 30 de sancţiuni. Cei care continuă să-şi lase terenurile din jurul oraşului în paragină riscă să se aleagă cu amenzi între 1.500 şi 2.500 de lei. „Ca urmare a numărului mare de astfel de terenuri identificate de polițiștii locali, dar și semnalate de cetățeni pe raza municipiului Timișoara, la începutul lunii august s-a atras atenția proprietarilor de terenuri că au obligațiasă asigure salubrizarea şi împrejmuirea acestora. Nerespectarea prevederilor legale atrage după sine sancțiuni între 1.500 și 2.500 lei, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. După ce s-a făcut apel la proprietari să intre în legalitate, în această lună s-a trecut la amenzi. Valoarea acestora este de 52.000 de lei. Au fost aplicate, de asemenea, somații cu termene pentru a se lua măsuri de igienizare. În cazul în care acestea nu sunt respectate, se vor aplica din nou sancțiuni”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale. Pe lângă cele 54 de terenuri care rămân în atenţie, pentru alte 44 au fost demarate procedurile de depistare a proprietarilor şi urmează să se ia măsuri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Top