Doctor Who, sezonul 8, episoadele 1-5 (cronică de film)

Doctor Who este un serial britanic, produs de BBC neîntrerupt din 1963 și ajuns la sezonul 8. Nu foarte cunoscut la noi, Doctor Who face parte din cultura pop britanică și este cel mai longeviv serial science-fiction din lume, chiar mai longeviv decât mult mai cunoscutul Star Trek. Serial prezintă aventurile unui Lord al Timpului, numit Doctor Who și a Clarei, însoțitoare lui. Sezonul 8 debutează cu schimbarea actorului principal.

Doctor Who, sezonul 8, episodul 1, Deep Breath

doctor-who-deep-breath-preview-photo-4În noul sezon Peter Capaldi îl înlocuiește pe mai tânărul Matt Smith în rolul lui Doctor Who. Cine l-a vazut „In the Loop” în mod sigur îl va îndrăgi imediat pe noul Doc, cine nu…. are timp să o facă. Matt Smith are câteva replici în primul episod și nu e imposibil să-l mai vedem. În Doctor Who orice este posibil.

Așadar primul episod se ocupă de transformarea periodică a doctorului din vechiul în noul doctor. Cum cel nou este mai în vârstă, având și fire albe spre disperarea vechiului, cea mai bulversată și nemulțumită de schimbare este bineînțeles Clara, jucată în continuare de Jenna Coleman mai în forma ca oricând.

Continuarea aici.

Doctor Who, sezonul 8, episodul 2, Into the Dalek

into-the-dalek-1Episodul începe furtunos în stil Space Opera cu o mică navă pilotată de o tânără rebelă atacată de o navă a Imperiului Dalek. Totul părea a se sfârși tragic dacă soarta, scenariul sau mâna lungă a destinului nu făcea ca Tardisul să treacă pe acolo și să o salveze în ultimul moment. Ajunși pe nava amiral a rebelilor, o fostă navă medicală, Doctorul se vede pus în fața unei decizii neașteptate.

În paralel vedem câteva secvențe din viața mult mai liniștită a profesoarei de limbă engleză Clara Oswald ce flirtează, agresiv chiar, cu un tânăr și atrăgător profesor de matematică, fost soldat, aparent cu ceva traume. Acesta este și punctul comun a celor două acțiuni, meseria tinerei salvate – de soldat – este aceeași cu a tânărului „salvat” și el de la umilință de ambițioasa Clara, după cum se va vedea.

 

Mai mult aici.

Doctor Who, sezonul 8, episodul 3, Robot of Sherwood

doctor-who-robot-of-sherwood-posterDacă primele două episoade din noul sezon au fost scrise de Steven Moffat, un cunoscut scenarist al Doctorului Who, și care a scris și pentru miniserialul, pardon, excelentul serial „Sherlock”, cel de-al treilea episod este scris de Mark Gatiss, fratele lui Sherlock Holmes din serial, adică Mycroft Holmes! Ha ha ha cum ar zice Robin Hood și oamenii săi cei veseli.

Și astfel avem o poveste clasică, care pornește de la dorința Clarei de a-l vedea și cunoaște pe Robin Hood. Inițial Doctorul refuză cererea pentru că spune el, Robin Hood este doar o legendă nu un personaj istoric real. Totuși setează Tardisul să-i ducă în epoca medievală a Angliei, pădurea Sherwood, unde sunt așteptați, cu o săgeată, chiar de Robin Hood, ceea ce-l face pe Doctor să bănuiască că nimic nu e real, că totul este o butaforie, sau că sunt în miniscope (trebuie să revăd acel episod). Episodul este destul de frivol, după cum chiar Mark Gatiss spune, dar respectă în mare cunoscuta poveste a lui Robin Hood și a camarazilor săi, inclusiv celebrul concurs de tras cu arcul, la care participă și Doctorul (trișează!).

Continuarea aici.

Doctor Who, sezonul 8, episodul 4, Listen

doctor-who-listen-02“Întrebare: de ce vorbim cu voce tare atunci când știm că suntem singuri? Presupunere: pentru că știm că nu suntem singuri.” Cu aceste cuvinte rostite de Doctor începe episodul Listen, probabil unul din cele mai bune episoade din actuala serie Doctor Who, pentru mine cel mai reușit de până acum. Plin de întrebări interesante, plin de mister, un pic horror, cu o intrigă atent construită ce ne poartă din copilăria doctorului până la sfârșitul lumii, unde-l vom găsi pe ultimul om, singur, dar cu lacătul pe ușă. De ce oare, dacă este singur? Presupunere: poate pentru că știe că nu este singur?

Episodul oferă mai mult spațiu pentru Clara Oswald, fata sau ființa, ce pare a fi prezentă în toate momentele importante ale doctorului. De fapt suntem în fața unui mister, ce este Clara? Pentru că ea este începutul și sfârșitul coșmarului de sub pat al doctorului. Însă nu doar a doctorului ci și a lui Danny Pink, fost Orson Pink, viitor Ruper Pink. Actual prieten al Clarei și, presupunem, viitor soț? „Curiouser and curiouser!” cum ar fi zis Alice.

Mai mult aici.

Doctor Who, sezonul 8, episodul 5, Time Heist

Doctor-Who-Time-HeistDacă în episodul anterior am întânit monstrul de sub pat, închipuit sau nu, acum vom face cunoștință cu The Teller, o ființă de coșmar ce se hrănește cu memoria victimelor până le face creierul supă. La propriu.

Doctorul are aici un rol destul de curios. Încă de la început ne provoacă să ne întrebăm cum de s-a lăsat atras în jefuirea unei bănci, a celei mai securizate bănci din Univers? Mai mult, în camera de valori face observația că în bancă există ceva ce fiecare din cei patru protagoniști își dorește cel mai mult. Psi, hackerul jumătate om, jumătate mașină, își dorește un circuit ce ar putea să-i readucă amintirile pierdute. Saibra, mutantul mimetic, ce poate lua orice formă pe orice perioadă dorește, vrea să scape de acest dar nedorit. Dar Doctorul și Clara ce-și doresc?

Continuarea aici.

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top