Golgheterul si cel mai bun pasator nu mai prind nici banca de rezerve la Poli

La Poli Timişoara se câştigă foarte greu un loc în primul „11”. Doi dintre cei mai buni jucători ai formaţiei timişorene, ambii ofertaţi de echipe din primul eşalon în această vară, nu se regăsesc în noua formulă de joc gândită de Dan Alexa.

szekely

Nici măcar titlul de golgheter sau de cel mai bun pasator nu le mai garantează jucătorilor de la Poli un loc în primul „11”. Este şi cazul lui Szabolcs Szekely şi Răzvan Trandu, fotbalişti cu care ne-am obişnuit în prima echipă a lui Poli în ultimii doi ani. Szekely a fost unul dintre golgheterii ediţiei trecute a Ligii I, cu 11 reuşite, în timp de Răzvan Trandu a fost cel mai bun pasator al timişorenilor, mijlocaşul central servindu-şi de şase ori ideal colegii din atac. Ambii jucători impresionau în jocurile Ligii I acum un an. Szekely a marcat de 8 ori în turul sezonului trecut, iar Trandu a pasat decisiv de cinci ori, fiind cel mai bun pasator din primul eşalon alături de stelistul Alex Bourceanu.

trandu

Anul 2014 nu a mai fost la fel de bun pentru cei doi jucători, care au retrogradat cu Poli în Liga a II-a Cu toate acestea, Trandu şi Szekely, dacă îl exceptăm pe Alin Şeroni, au fost singurii jucători de la retrogradata Poli care au primit oferte de la echipe din primul eşalon. Szekely a negociat cu FCM Braşov, CSU Universiatatea Craiova şi Rapid Bucureşti, dar nu a ajuns la niciuna dintre acestea, pentru că Poli a avut pretenţii materiale. Răzvan Trandu a fost urmărit de mai multe echipe din primul eşalon, având o oferă concretă din partea Viitorului lui Gheorghe Hagi. În cele din urmă, ambii jucători au rămas la Poli, fiind consideraţi de cei mai mulţi, înainte de debutul sezonului, titulari de drept.

Nu de aceeaşi părere a fost şi Dan Alexa, care a apelat la serviciile celor doi extrem de rar. Răzvan Trandu a adunat în acest sezon doar trei jocuri, niciodată în calitate de titular. În cele opt etape, talentatul mijlocaş de 23 de ani a evoluat doar 72 de minute. Szekely a intrat doar o dată titular, în jocul pierdut de Poli la Râmnicu Vâlcea. În rest, fostul golgheter a mai evoluat în două jocuri, fără vreo realizare notabilă. Trandu şi Szekely au fost pe teren inclusiv în jocurile pierdute cu CSM Râmnicu Vâlcea şi Metalul Reşiţa. Ultimele trei etape, toate câştigate cu 3-0 de Poli, au fost şi cele mai grele pentru cei doi. Dan Alexa nu a apelat la serviciile niciunuia dintre aceştia. Mai mult, antrenorul timişorean nu i-a trecut nici pe foaia de rezerve. În aceste condiţii, este foarte posibil ca cei doi să fie lăsaţi să plece în iarnă la alte echipe. Mijlocaşul şi atacantul de la Poli nu duc lipsă de oferte, de cei doi fiind interesate în continuare Viitorul, respectiv Rapid Bucureşti.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

anonim a spus: (octombrie 22nd, 2014 at 14:03 )

Fara sa puna osul nu vor juca nici la alte echipe. Acum cand exista concurenta reala pe posturi, nu mai merge …

Rafa a spus: (octombrie 22nd, 2014 at 14:19 )

Sa-i fi lasat sa plece. Dragostea cu sila nu fac casa buna.

Dolofanul a spus: (octombrie 22nd, 2014 at 14:26 )

As fi curios sa stiu explicatia!

Darius Nan a spus: (octombrie 22nd, 2014 at 14:35 )

Explicatia cred ca e destul de simpla. Cei doi jucatori vor sa plece sa joace in alta parte dar nu sint lasati. Si cum gandul lor e in alta parte nu se pot concentra cum trebuie la echipa actuala. Eu zic ca in iarna or sa plece amandoi. Ramane de azut cine ii mai ia dupa ce au jucat atat de putin.

++ a spus: (octombrie 22nd, 2014 at 18:54 )

cred ca Hagi l-ar lua pe Trandu, pe gratis bineinteles, sau in schimbul unei „descoperiri” ratate de el, ca are o gramada din astia. oricum are un loc asigurat in Liga 1, ultimele 5 etape vor fi la fel de ciudate ca in ultimii 2 ani, dar se va salva probabil si la anul si are sa faca pe jignitul daca i se va spune ca iarasi au fost o gramada de BLATURI. Seroni nu prinde echipa nici ca rezerva, de ce a avut nevoie de el? Seckely nu e un star, asa ca fara munca, si inca multa nu cred ca apuca sa joace niciunde in Liga 1. dar intrebarea se pune altfel, daca echipele care sint amatoare de cei doi, vor sa si plateasca sau sa-i ia pe gratis? citi jucatori au venit anul trecut cind ar fi fost nevoie de jucatori, pe gratis? citi? nu s-au facut trialuri peste trialuri pentru a aduce cit de cit jucatori? si atunci de ce s-ai dea pe gratis numai asa ca dragoste cu de-a sila nu se face?

@++ a spus: (octombrie 22nd, 2014 at 20:27 )

Daca nu stiai, Seroni nu prinde echipa la Viitorul pentru ca a fost accidentat. Dupa ce isi revine o sa fie titular. Pe Trandu si pe Szekely ACS nu o sa primeasca bani de la mine. Ok, ii tinem aici, dar nu ii folosim. Poate imi spui si mie daca se renteaza sa-i platesti aiurea. Nu mai bine ii lasi sa plece? Zic si io.

bissi a spus: (octombrie 22nd, 2014 at 21:58 )

Asa este , cine poate osul roade. Ce au facut anul trecut nu este relevant sau interesant. Cine acuma joaca si cum joaca este cel mai important. Ce oferte??? Hai sa fim seriosi. Si la alte echipe daca nu pui osul , fugi si luptzi pt echipa este ca si un ratat si nici acolo nu prinzi echipa sau numai in tribune. Alexa nui prost, stie el de ce nui baga. Nui niciun antrenor asa timpit sa nu-si bage jucatorii buni in echipa….

@bissi a spus: (octombrie 23rd, 2014 at 08:34 )

Mai baiatule, poate ca tu uiti, dar cei doi chiar au fost printre cei mai importanti jucatori ai echipei anul trecut. E adevarat ca asta nu inseamna ca trebuie sa joace titulari, dar sa nu fie nici macar rezerve mi se pare tare aiurea. Daca un jucator nu prinde banca de rezerve la tine, spune-mi si mie cum vrei sa primesti bani pe el?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top