Premiul de peste 16.8 milioane de lei la Joker, câștigat pe 16 octombrie, a fost ridicat de norocosul jucător. De fapt, este vorba despre o norocoasă: o pensionară din Timișoara, pasionată de agricultură, care nu a vrut să-și facă publică identitatea.
Loteria Română a anunțat că premiul, care este un record absolut pentru Joker, a fost ridicat în cursul zilei de joi. „Câștigătoarea este o pensionară din Timișoara, pasionată de agricultură, jucătoare fidelă la toate jocurile loto. După cum a mărturisit, emoțiile o împiedică să urmărească în direct tragerile loto. Prin urmare, a verificat numerele câștigătoare pe Internet, așa cum face de obicei”, se precizează într-un comunicat al Loteriei Române. Timișoreanca și-a asigurat uriașul premiu după ce a completat două variante simple la Joker și o variantă la Noroc Plus. Biletul norocos a costat doar 7,7 lei și a fost jucat la agenția 049 din Timișoara. Numerele au fost 1, 12, 31, 6, 24 și jokerul 5.
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…