Robu acuza din nou fabrica Azur ca polueaza, masuratorile il contrazic

Primarul Nicolae Robu s-a plâns din nou de mirosul urât care plutește uneori peste zona de sud a orașului și susține că societatea Azur a fost amendată de Garda de Mediu. În realitate, comisarii de la Mediu nu pot aplica nicio sancțiune, pentru că nu au cadrul legal să facă asta.

robu pe aleea azurului

Primarul Nicolae Robu a ieșit din nou, joi, cu declarații împotriva producătorului de lacuri și vopsele Azur. „Am avut din nou insatisfacţia să constat că poluatorii nu-şi văd de treabă, aşa cum le-am cerut. Am simţit un miros foarte puternic în zona de sud a oraşului, era ora 21 când eram prin zona Spitalului Judeţean. Am sunat la directorul Direcţiei de Mediu, care a sesizat Garda de Mediu şi, împreună, au făcut o descindere la firma Azur, pentru că mirosul conducea înspre această firmă. Au constatat că ceea ce era în fabricaţie produce acel miros. Este absolut inadmisibil. O spun cu toată fermitatea, voi iniţia demersurile pentru închiderea acestei firme, pentru că nu cred că trebuie să conteze cele 150 de locuri de muncă mai mult decât sănătatea a mii şi mii, zeci de mii de timişoreni”, a declarat Robu.

Conform acestuia, societatea a fost amendată miercuri seară și ar putea rămâne fără aviz de mediu. „Au dat amendă, însă trebuie făcute măsurători şi recurgem la expertiză internaţională dacă nu suntem în stare să facem treaba aceasta (…) Trebuie ridicat avizul de mediu pe motiv de ieşire a unor parametri ai unor substanţe din marjele permise de legislaţia în vigoare. (…) Primarul poate cere închiderea fabricii pe acest temei, ridicând avizul de mediu. Dar ca să poţi ridica avizul de mediu trebuie să ai nişte rezultate, măsurători făcute în condiţii inatacabile (…) Deocamdată nu avem datele… Asta este, ne dovedim incapabili tehnic să facem măsurători care să arate relevant şi de o manieră incontestabilă că acei parametri sunt în afara limitelor permise”, mai spune edilul.

Robu e însă contrazis de șeful Gărzii de Mediu Timiș. „Din punct de vedere al analizelor nu sunt probleme, s-au făcut măsurători, sunt mult sub limita de detecţie. Nu s-au aplicat amenzi şi nici nu se pot aplica fără probe concrete. Nu avem legislaţie pentru miros. Noi nu avem cadrul legal pentru a-i amenda. Ei pot să facă analize pentru compuşi organici volatili şi să iasă perfect. Până acum s-au făcut analize şi nu au reieşit depăşiri”, afirmă Mariana Lorinczi, comisar-şef al Comisariatului Judeţean Timiş al Gărzii de Mediu.

 O eventuală suspendare a autorizației de mediu este o procedură complicată, care trebuie să se bazeze pe motive întemeiate.

Întrebat de ce nu reacționează astfel și la mirosurile care terorizează timișorenii din partea de nord a orașului, primarul a explicat că… pur și simplu nu a fost sesizat asupra acestora. „Eu, unde sunt sesizat, reacţionez imediat. Nu s-a întâmplat să fiu în zona Lipovei, deşi umblu tot oraşul, când a mirosit în ultima vreme. S-a întâmplat altădată, când am fost la un meci de fotbal la RATT şi am simţit mirosul clar de la Continental”, a mai spus Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Simplu a spus: (octombrie 2nd, 2014 at 21:55 )

De ce nu pot fi relocați afară din oraș ??

More a spus: (octombrie 3rd, 2014 at 05:35 )

Are nas fin Robu, el de la sp. jud. stie ca putoarea vine de la Azur.
„Eu, unde sunt sesizat, reacţionez imediat.” – Asta seamana a citat Vanghelie, cred ca a concurat la olimpiada de roamana cu Grapini.
Unde o fi sesizat dl. primar ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica

Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara

Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
Top