Vremurile în care investitorii particulari se înghesuiau să finanţeze activităţi sportive, în special fotbalul, sunt de mult apuse. Timişoara, cel mai puternic oraş din România din punct de vedere economic, dacă nu luăm în calcul Bucureştiul, nu duce lipsă de oameni de afaceri cu bani, dar aceştia, cu mici excepţii, stau departe de fenomenul sportiv.
Este şi motivul pentru care Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş sunt principalii susţinători ai echipelor din judeţul Timiş, fără implicarea celor două entităţi bănăţenii riscând să rămână fără performanţă în sport. Conform prosport.ro, Consiliul General al municipiului Bucureşti şi judeţul Timiş (CLT şi CJT) au alocat, în 2014, bugete de aproximativ opt milioane de euro pentru echipe de fotbal, handbal, baschet sau rugby. Cei mai mulţi bani au fost viraţi în conturile lui ACS Poli, care au primit anul acesta nu mai puţin de 9,5 milioane de lei (peste două milioane de euro) din partea CL Timișoara, principalul finanţator, şi CJ Timiș. În topul echipelor cae primesc bani frumoşi de la municipalitate şi judeţ sunt şi BC Timişoara şi RCM Universitatea de Vest Timişoara, cu patru milioane de lei, respectiv 3.9 milioane. ACS Poli ocupă astfel primul loc din România în topul cluburilor finanţate cu bani publici, acesta fiind completat de echipa de handbal feminin CSM Bucureşti și echipa de fotbal ASA Târgu Mureş, cu câte opt milioane de lei, şi de echipa de handbal masculin Ştiinţa Bacău, cu 4.7 milioane de lei. Când vine vorba despre Ministerul Tineretului şi Sportului, care ar trebui să ajute din plin sportul românesc, ajutorul este infim. Conform aceleiaşi surse, judeţul Timiş şi oraşul Bucureşti investesc în sport mai mult decât MTS.
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…