Cea de-a patra putoare

Ar fi incorect să vin eu acum să împart jurnaliștii în cei care manipulează și în cei care, pe un cal alb și frumos, promovează tot ce e bun și sănătos în societate. Și fără intenție, tot mai o dai pe lângă. La un meci al lui ACS Poli, de exemplu, poți spune, luat de entuziasm, că în tribune sunt 2.000 de oameni, iar în realitate sunt numai Nicolae Robu și încă 299 de microbiști. Cu gramatica în mână, ca să iasă frumos textul, te apuci să titrezi că „băimărenii sunt cu Iohannis”, deși numai unii băimăreni sunt cu candidatul ACL, nu toți. Aceste exemple de manipulări sunt dintre cele benigne, făcute de ziaristul luat de val. Ce ne facem însă când un ziarist muncește precum minerul Stahanov pentru binele angajatorului, care de multe ori este partidul? Cele mai cunoscute cazuri le întâlnim în redacțiile unor televiziuni private centrale Antena 3, România TV și B1 TV, dar cu un astfel de „har” s-au manifestat presari și-n faza județeană.

Nu am nicio îndoială că unii angajați ai acestor trusturi sunt rușinați de ce se întâmplă la locul lor de muncă, însă alții nici nu mai așteaptă ordinele și se năpustesc singuri la polonicul cu căcat. Aceștia au depășit demult limita care desparte jurnalistul de propagandist, activistul, diversionistul de partid. Uneori însă nici măcar logica nu te mai ajută când manipulezi prin minciună de slabă calitate. Zilele trecute, se știu ei care colegi ziariști de Timișoara, au lansat o „știre bombă”. De fapt, informația de bază nu era că în Timișoara s-au adunat 5.000 de oameni pentru a cere vot liber în diaspora, ci faptul că în fața sediului PDL era parcat un autocar inscipționat „Iohannis”, înmatriculat cu numere de Iași. Atât în plan local, dar și preluată de Antena, „bomba” a circulat acoperind o știre aproape nedifuzată pe ditamai postul de știri.

Așa au aflat telespectatorii de mitingul de la Timișoara, organizat de o asociație studențească. Dar nu pentru că la această adunare s-a exprimat indignarea pentru modul murdar în care PSD decide alegerile, ci pentru că în fața Operei ar fi fost aduși oameni de la Iași cu autocarul de campanie al lui Klaus Iohannis. Dar și că „huligani” înfierbântați au atacat cameramanul România TV, fără ca apoi să mai fie prezentate informațiile care demonstrau mai degrabă că este vorba de o acțiune a unui grup de provocatori în avantajul echipei Ponta. Aici intervine scurt-circuitul rațiunii, dar ce mai contează asta dacă consumatorul primește informația gata gândită de alde Gâdea, ca să nu se istovească prea tare?

Nici beat să fiu n-aș putea susține următoarele teorii: 1. Că un miting organizat de o asociație studențească nu mai este o acțiune civică, doar pentru că în piață ar fi văzuți consilierul cutare liberal sau vreun microbuz pedelist, după colț; 2. Că PNL ar aduce demonstranți din Iași, când în aceeași zi în târgul moldovean se desfășura un miting la care au participat doar câteva sute de persoane; 3. Că PNL și PDL ar fi în stare să adune în Timișoara 5.000 de oameni numai din activul de partid. O astfel de „lucrare” a ACL ar fi eventual posibilă prin aducerea de manifestanți din patru-cinci județe, nu cu un autocar din Iași, ci cu zeci de autobuze, cum s-a întâmplat cu ocazia mitingului lui Iohannis; 4. Că Timișoara nu mai e capabilă de o reacție civică naturală, decât manevrată de niște aparate anemice de partid.

Ducem discuția despre un miting în cel mai neînsemnat ungher al temelor de dezbatere. Am senzația că o mână de oameni ne învață despre ce trebuie să vorbim, nu despre faptul că diaspora este în mod evident obstrucționată la vot, ci dacă timișorenii au sau nu dreptul să iasă în stradă, cu sau fără autocarul de Iași al lui Iohannis. A ajuns o duduie din Dolj, cândva supusa „Tribunului”, să ne certe pe noi timișorenii că ieșim în stradă? Exact în locul unde se murea la revoluție, și pentru ca multe dintre elitele Craiovei să performeze apoi atât de oportunist?

P.S. Dezbaterea televizată de la Realitatea. Klaus Iohannis înconjurat de mai mulți prieteni decât dușmani. Moment culminant: insistă să pună ultima întrebare. Începe bine. „Ați spus că ați votat cu Ion Rațiu…”. Gata, îi rupe capul, mi-am zis. Îmi imaginam că îl arată lumii pe Ponta mincinosul, naturalul, amintindu-i că la 20 mai 1990 pesedistul nu avea încă 18 ani ca să voteze legal. Dar, nu, Iohannis îi ridică mingea la fileu lui Ponta, cu curiozitatea dacă-l va vota în turul doi și pe el, candidatul ACL. Din ceva ce trebuia să-i fie fatal lui Ponta a rezultat un KO pentru liberal. Acum sigur va rămâne în conștiința populară lângă bancurile cu ardeleni.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

antirob a spus: (noiembrie 12th, 2014 at 14:16 )

„mi imaginam că îl arată lumii pe Ponta mincinosul, naturalul, amintindu-i că la 20 mai 1990 pesedistul nu avea încă 18 ani ca să voteze legal”

Avea drept , da-l in buba, legea spune clar ca daca implineste 18 ani in ziua alegerilor are drept de vot

Dora a spus: (noiembrie 13th, 2014 at 00:15 )

Se pare in 1990 Iliescu a dat un decret prin care toti tinerii care implineau in acel an 18 ani au putut sa voteze. Asa a putut Ponta sa il voteze pe Ratiu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top