Dupa ce l-a dovedit ca minte, Robu spune ca Stoia a lasat „vraiste” in urma lui

Primarul NIcolae Robu îi cere public, de câteva săptămâni, viceprimarului Traian Stoia să-și aducă actele pentru dosarul de angajare. În ultimul plen, social-democratul i-a replicat că acum aude prima dată de așa ceva. Luni, primarul a adus nota internă emisă în martie pe această temă!

robu si stoia

Primarul Nicolae Robu susținea, zilele trecute, chiar că instituția e pasibilă de amendă din partea ITM. Robu afirma, de asemenea, că l-a atenționat inclusiv în scris pe Stoia, însă fără vreun succes. Vineri, în plenul CL, cei doi s-au contrat din nou. Robu l-a somat public pe Stoia „să aducă diploma. Dacă nu are nu e problemă, că putem angaja şi oameni fără studii superioare”. Replica social-democratului aflat la un metru în drepta primarului a venit imediat: „Nu aţi cerut niciodată, e prima dată când o faceţi. Acum o să aduc, că aţi cerut-o”.

Luni, Nicolae Robu a revenit la acest subiect, cu actul care demonstrează că Stoia minte. „I-am cerut în plen viceprimarului să-și completeze dosarul, pentru că e gol. El trebuie să știe că, fiind angajat la o instituție, e nevoie să aibă și niște documente. I-am spus asta de multe ori, i-am transmis și în scris”, a spus primarul. El a făcut publică o notă internă datată 14 martie. Conform acesteia, lui Stoia i se cere ca, până pe 20 martie, să prezinte la Serviciul de resurse umane „cartea de identitate și alte acte de stare civilă, actele de studii, carnetul de muncă, decizia de pensie (…) documente necesare pentru completarea dosarului profesional personal în cadrul PMT”.

adresa stoia

Robu admite totuși că nu știe dacă „scăparea” lui Stoia poate fi sancționată în vreun fel și l-a înțepat încă o dată pe social-democrat. „E vraiște în tot sectorul de care a răspuns. Se străduiește city managerul să facă ordine acum. Mare lucru nu am reușit să îndreptăm acolo, din cauza prestației viceprimarului”, a conchis edilul. Recent, Robu l-a lăsat pe Stoia fără Direcția Terenuri și Dotări Diverse, pe care a transferat-o în subordinea city managerului Sorin Drăgoi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

koks max a spus: (noiembrie 4th, 2014 at 19:29 )

Ba boule viceprimarul este NUMIT de consiliul local, despre ce angajare vorbesti cretinule?
M-am saturat de ineptiile tale, mai pune-i pe idiotii aia din serviciul juridic sa studieze legea si sa te informeze cum trebuie ca numai tampenii declari. Tu esti motivul pentru care NU doresc ca Iohanis sa ajunga presedinte, pentru ca mi-e teama ca daca neamtu` ajunge Presedinte , atunci nimic nu te mai opreste din obieceiul tau de a incalca legea.

koks max a spus: (noiembrie 4th, 2014 at 19:33 )

iti dau un pomnt ca sa te ajut sa nu mai faci de ras, fi atent articolul 57 alin. 3 din legea pe care trebuie sa o stii ca tatal nostru, adica legea 215 sin 2001 republicata.
verifica
o sa ramai si tu surprins de prostiile pe care le debitezi si poate te mai cenzurezi un pic
norocul tau e ca mos stoia nu stie nici el ca de era altu plateai tata pentru afirmatiile defaimatoare pe care le-ai adresat vicelui.

koks max a spus: (noiembrie 4th, 2014 at 19:36 )

ha sa nu te pun sa cauti prea mult: art 57 aliniat 3 din legea 215 din 2001

Noni a spus: (noiembrie 5th, 2014 at 10:43 )

Problema e ca mos teaca nu are studii superioare frate! Si a mintit ca le are! Ia sa ne arate si noua diploma de absolvent cu studii superioare! Ha ha ha!

Si ba cretinule Kocs Max, daca este numit asta insemna ca nu e si angajat??? Ba esti idiot total! Cata vreme ia bani de la primarie este angajat idiotule! Si e un lucru de bun simt ca un angajat sa duca la institutia la care lucreaza actele necesare pentru angajare! Asa cum Robu a dus actele necesare, asa tra sa le duca si Stoia! Partid de hoti si mincinosi ce sunteti!

koks max a spus: (noiembrie 5th, 2014 at 12:28 )

Da ba idiotule de NONI, daca ai avea bunul simti sa studieizi un pic legislatia si o bruma de inteligennta ca sa fii in stare sa si procesezi ceea ce citesti, ai constata ca numirea viceprimarului reprezinta un aspect total diferit fata de notiunea de ”angajare” .Si pentru cunostintele tale si ale tov primar, in conditiile in care potrivit legislatiei electorale si ceea a administratiei publice locala, pentru a fi consilier local NU trebuie, in mod obligatoriu, sa ai studii superioare, iar daca mai citesti textul de lege care l-am prezentat, vei observa, rezulta cat se poate de clar ca, viceprimarul este NUMIT de consilieri, dintre consilieri, atunci IDIOTULE o sa realizezi cat esti de ridicol cu afirmatiile tale.
Concluzie: VICEPRIMARUL NU ESTE ANGAJAT. LA FEL CUM NICI PRIMARUL NU ESTE ANGAJAT.

Noni a spus: (noiembrie 5th, 2014 at 16:52 )

Kocks Max esti un cretin cum rar gaseti. Probabil te pricepi sa citesti legi in rest nu esti capabil sa legi 2 idei…Da, Stoia poate fi viceprimar si cu 4 clase ! Dar daca are 4 clase eu unu vreau sa stiu asta despre el. Nu mi se pare normal ca unul cu 4 clase sa-si treaca in CV ca a absolvit facultatea! Si Stoia nu e unul oarecare… e viceprimar, e persoana publica … cu atat mai GRAV! Cu atat mai mult ar trebui sa arate o f..a de diploma daca o are, ca nu e nimic complicat. Dar stii care cred eu ca e problema si de ce e atata tam tam pe o banalitate ca asta? Pentru ca nu are diploma idiotule! Si a MINTIT! Acum ai priceput?

koks max a spus: (noiembrie 5th, 2014 at 21:13 )

baiete, chiar nu poti sa intelegi un lucru esentia, poate ca vicele nu are studii superioare si evident atunci a mintit cand a sustinut ca are, insa esential este faptul ca TOV PRIMAR NU ARE NICI CEA MAI VAGA IDEE DESPRE CEEA CE INSEAMNA ADMINISTRATIE PUBLICA.
FARA suparare, poate il simpatizezi pe primaru ROBU e problema ta, insa cred ca este destul de grav ca un primar sa nu cunoasca aspecte elemntare din legea administratiei publice, lucru ce se vede si din modul in care gestioneaza orasul. Ori ASTA E PROBLEMA MEA. OMUL CREDE CA POATE SA FACA TOT CEEA CE VREA, comportandu-se ca un veritabil dictator si manipulator.ORI, domnule NONI, personal nu pot sa agreez asemenea caracter, dat fiind respectul pe care-l port fata de oamenii din acest oras care si-au dat viata tocmai pentru a ne feri de asemenea personaje. Poate tu, fie ai uitat ca aici in orasul asta murit oameni pentru valori pe care, din pacate nici pana acum, nu am reusit sa le intelegem, fie NU ai nicio treaba cu orasul asta, fiin un simplu venit de prin nu stiu ce alta zona a tarii. Da, orasul asta a avut un spirit unic, iar nesimtiti precum fostul si actualul primar NU au fact alceva decat sa-l ucida prin comportamentele lor si ale acolitilor lor. Despre asta e vorba.

Noni a spus: (noiembrie 6th, 2014 at 13:12 )

Ma tem ca discutia a ajuns mult prea departe, la valorile democratiei pornind de la o simpla solicitare de completare a unor acte la dosar. Si sa stii ca in opinia mea mult mai grav incalca valorile democratiei cei care lucreaza in primarie nu in folosul cetatenilor ci in folosul Cristestilor de exemplu! Cei care incearca sa cumpere de la primarie cladiri pe nimic (sediul PSD) cei care au contribuit la tiganirea cladirilor din centrul istoric, cei care boicoteaza proiecte de interes public, etc. Acolo e problema nu la faptul ca seful iti cere sa faci lucruri care nu sunt in fisa postului…asta cu totii am patit-o! Si hai sa fim seriosi asta e cea mai mica problema!

anas a spus: (noiembrie 8th, 2014 at 22:55 )

Nu stiu cat este de adevarata afirmatia primarului, privind studiile d-lui viceprimar Stoia, dar stiu ca este o capacitate si ar putea conduce primaria cu experienta care o are.
Problema grava nu este dl. Stoia, ci unele institutii din subordinea primariei de exemplu COLTERM S.A, echipa manageriala 6 la numar, este formata din PNL-isti, fara prregatirea de specialitate in energetica si cu salarii cat primaria orasului . La randul lor ,acesti directorasi au promovat tot felul de non valori care mai de care mai „INTELIGENTE” cu salarii intre 5000 – 6000 lei | luna, de exemplu Sef Compartiment Resurse Umane LUCACIU DANIELA fara studii superioare 4000 lei, probabil ceva similar cu al d-lui viceprimar Stoia. Exemplele vor continua in urrmatoarele zile.
TEROAREA INDUSA IN ACEASTA INSTITUTIE ASUPRA ANGAJATILOR ESTE GREU DE EXPLICAT

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara începe miercuri seria cu SCMU Craiova, din grupa locurilor 11-14 în Liga Naţională de baschet. Prima partida este programată miercuri, 24 aprilie, ora 18.00, în Bănie. Se joacă după sistemul „două din trei”. Al doilea meci va fi luni, 29 aprilie, ora 19.00, la Timișoara, iar un eventual decisiv se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Top