Klaus Iohannis va fi PRESEDINTELE TAU, nu al baronilor! (P)

„România lucrului bine făcut” a fost sloganul sub care a avut loc campania electorală a lui Klaus Iohannis. În sutele de vizite prin țară, Iohannis le-a vorbit oamenilor despre semnificația acestui concept care trebuie aplicat în realitate. „România lucrului bine făcut este o Românie normală, proiectele se gândesc, apoi se pun în practică. Orice român este respectat şi i se respectă toate drepturile. În România lui Klaus Iohannis, fiecare îşi vede de treabă şi reconstruim împreună România. Este o ţară a locurilor de muncă, unde toţi românii au un venit decent, oamenii au libertatea de a alege. România lui Klaus Iohannis seamănă cu Sibiul lui Klaus Iohannis. Este o Românie în care investitorii vin cu mare plăcere, iar capitalul autohton este sprijinit”, a afirmat Iohannis.

K7

În oglindă, România lui Ponta este o Românie ieşită din criză, odată preluată de actuala guvernare, care însă a trimis țara în recesiune tehnică. „Victor Ponta a distrus 200.000 de locuri de muncă. Am ajuns în situaţia în care Comisia Europeană ne avertizează că vom ajunge în 2015 să avem un deficit bugetar de 2,8%. Vom ajunge în 2015 şi vom plăti toate pomenile electorale ale lui Victor Ponta (…) Nu cred că este bine pentru România să fie Victor Ponta preşedinte, să dea puterea toată unui singur partid, care are membri cu probleme grave cu Justiţia, este foarte periculos pentru România să regresăm”, a punctat candidatul dreptei.

Cum va arăta următorul parlament?

O preocupare importantă a candidatului Klaus Iohannis este structura Parlamentului – unicameral sau bicameral -, considerat acum ineficient și problematic. „Actualul parlament are câteva probleme majore. Este prea mare. Este un parlament care nu se bucură de încrederea românilor. Este un parlament ineficient. I-am propus domnului Ponta să rezolvăm problema amnisitiei şi graţierii şi nu doreşte. România are nevoie de un parlament mai mic. După părerea mea, un parlament bicameral. Avem un sistem uninominal, dar, de fapt, este proporţional. Haideţi să convocăm parlamentul mâine şi să punem în discuţie, să începem o colaborare consensuală. Vrem un parlament mai suplu, haideţi să trecem la treabă”, i-a transmis Iohannis contracandidatului său, însă acesta nu a dat niciun răspuns clar.

Iohannis – politică pro-Vest

Dacă va fi ales în funcția de președinte, Klaus Iohannis este convins că țara noastră va avea mult mai mulți investitori germani, dar și o primire mai bună în structurile UE și NATO. „Noi suntem în UE și parteneri cu SUA. De aici ne vine poziția care în ultimii 25 de ani ne-a garantat un parcurs în esență euroatlantic, pro-Vest și care acum ne garantează securitatea, cu un conflict aproape deschis la câteva sute de kilometri de noi. (…) Eu sunt clar pro-euroatlantic, fără niciun fel de sincopă și fără nicio paranteză. (…) Victor Ponta se duce în China și felicită marele Partid Comunist Chinez pentru marile realizări. Nu vreau un președinte care laudă marele Partid Comunist Chinez, ci un președinte care laudă democrația vest-europeană, care laudă SUA. (…) Relația cu Federația Rusă poate fi rezolvată numai și numai împreună cu partenerii noștri, nu poate fi rezolvată doar de noi, ci doar cu partenerii noștri. Numai împreună cu UE, cu SUA, cu NATO putem să acționăm în așa fel încât toată lumea, sigur, în special Federația Rusă, să revină în zona în care se respectă tratatele internaționale. Avem obligația venită din istorie să sprijinim Republica Moldova. Este nevoie să-i consiliem pe oficialii din Republica Moldova în privința procedurilor de accedere în UE”, a declarat Klaus Iohannis.

Pact de colaborare sau relații instituționale?

Klaus Iohannis a vorbit și despre relația pe care o va avea cu premierul. „Pe mine nu o să mă vedeţi să merg la televizor să mă cert cu primul ministru, dacă e să ne certăm, ne certăm fie la Cotroceni, fie la Palatul Victoria până când se ajunge la o concluzie, ceea ce este nevoie la noi, în ţara noastră. Este nevoie de a rezolva probleme, nu de a crea spectacol steril. Iar atunci când voi ajunge preşedinte, va fi un guvern cu care voi colabora instituţional, nu voi coabita, evit coabitarea din motivele binecunoscute. Prin acel pact de coabitare, noţiunea a fost compromisă şi folosită peiorativ. Voi colabora instituţional, nu este nevoie de nicio fiţuică semnată între preşedinte şi premier pentru a colabora instituţional. Constituţia, legile în vigoare, spun foarte clar cum trebuie să fie asta”, a afirmat Iohannis.

Iohannis despre legea amnistiei

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, s-a exprimat în mai multe rânduri pe teme legate de justiție, precum și despre legea amnistiei și grațierii pe care PSD o dorește pentru a-și „curăța” imaginea de partid corupt. Iohannis va fi, fără îndoială, garantul statului de drept. „Eu cred că în acest domeniu trebuie să avem curajul să spunem «nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala», nu avem ce căuta noi, politicienii, în actul de justiție. Justiția e independentă, are sistemele proprii, cel mai bun lucru e să nu ne băgăm acolo. (…) DNA face o treabă excelentă. Am văzut cazul Microsoft. Sper să ajungem la o curăţire a clasei politice. Ar fi un rezultat extraordinar de bun. Voi continua aceste lucruri, adică să las DNA să-şi facă treaba. ANI este o instituţie onorabilă, care trebuie păstrată pentru a avea un control în zona incompatibilităţilor. Voi propune partidelor să se propună o legislaţie unitară a incompatibilităţilor. Acest lucru se face prin consens”, a mai afirmat Klaus Iohannis.
În ceea ce privește legea amnistiei, poziția lui Iohannis este fermă. „Sunt total împotriva acestei legi. România nu are nevoie de o lege a amnistiei şi a graţierii. PNL a votat împotrivă. Am oprit în ultimul moment acesta act normativ. România nu are nevoie de el, dar PSD are nevoie. Voi fi preşedintele României și voi refuza promulgarea acestui act normativ. Nu vom avea legea amnistiei şi a graţierii”, a subliniat Iohannis. Acesta le-a transmis românilor că alegerea lui Victor Ponta președinte ar însemna promulgarea acestei legi a amnistiei și grațierii, iar în România acaparată de PSD așteaptă „la cotitură” Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Miron Mitrea, Dan Nica, Dan Şova, Ioan Adam, Victor Mocanu, Adrian Duicu, Bunea Stancu, Nicuşor Constantinescu, ș.a.m.d., în total 38 de persoane.

Mesajul pentru alegători

Klaus Iohannis transmite și pe această cale mesajul său către alegători. „De data aceasta nu trebuie să alegem între două persoane, ci între două abordări. Vă propun schimbarea felului în care se face politică în Românie, Victor Ponta, o continuare. Eu rămân cu oferta mea. Voi apăra dreptul oricărui român la vot, indiferent dacă votează în Dorohoi sau în Londra. Se pare că guvernul nu a putut să facă acest lucru. Dacă nu a putut să facă cât a fost prim-ministru, cum credeţi că va fi bun ca preşedinte. Eu vreau să fiu preşedintele vostru. Dacă vreţi să fie un preşedinte exponent al baronilor, PSD va avea toată puterea. Nu daţi toată puterea unui singur partid, care este un partid de stânga, nereformat. Votaţi schimbarea!”

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

rusinika a spus: (noiembrie 14th, 2014 at 10:08 )

rusinika!! BARONUL CEL MAI MARE SI SCABROS ESTE BASE CU piticii lui: wideanu, berrceanu, futurica, ginerica, nutzi, roberha, cucos, falcuta! care il sustin pe….iohannisssss! rusinika!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”

Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Top