Categories: Social

Lucian Mic si Sofronie Drincec, primele doua propuneri pentru scaunul de mitropolit al Banatului

Ședința Sinodului Mitropolitan, desfășurată joi după-amiază, a avut ca rezultat concret selectarea a doi candidați care ar putea să-l înlocuiască, în scaunul de mitropolit al Banatului, pe Înalt Preasfințitul Nicolae Corneanu, trecut la cele veșnice acum 40 de zile.

Sinodul Mitropolitan, prezidat de Părintele Patriarh Daniel, s-a întrunit joi după-amiază, pentru a se prezenta lista candidaților eligibili propuși. După mai multe discuții a urmat și un vot secret, astfel fiind selectați Preasfințitul Părinte Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului și Preasfințitul Părinte Dr. Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei. Dezbaterea în ceea ce privește alegerea unui mitropolit al Banatului va continua și vineri. Astfel, de la ora 10 va avea loc o ședință consultativă a Adunării Eparhiale, prezidată de Patriarhul Daniel, la care vor participa și membrii delegați ai Adunării Naționale Bisericești din partea Arhiepiscopiei Aradului și Episcopiei Caransebeșului, dar și decanul Facultății de Teologie „Ilarion Felea” din Arad și directorul Seminarului Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeș. Membrii adunării vor alege un singur nominalizat pe care îl vor propune către Sfântul Sinod de la București, urmând ca acest for să ia decizia finală.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

14 minute ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

44 de minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

2 ore ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

4 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

4 ore ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

4 ore ago