Categories: Alegeri

Ponta nu vine la UVT, dar il asteapta pe Iohannis la televiziuni

Candidatul PSD la președinție, Victor Ponta, a decis să refuze invitația la o dezbatere academică organizată la Universitatea de Vest. Social-democratul consideră că o astfel de confruntare ar fi „un vot de blam” dat presei românești și îi transmite lui Klaus Iohannis că îl așteaptă la televiziuni.

Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că acceptă invitația adresaă de rectorul UVT, Marilen Pirtea, de a participa la o dezbatere alături de Victor Ponta organizată chiar la universitate. „O astfel de dezbatere electorală nu poate să aibă loc decât într-un cadru echitabil și neutru pentru ambii candidați și consider că aceste condiții pot fi asigurate de Universitatea de Vest din Timișoara (…) Victor Ponta preferă să dialogheze cu mine într-un format de discuții prestabilit de către echipa sa, cu moderatorii și cu temele fixate după bunul său plac (…) Fac un apel la Victor Ponta să nu mai tergiverseze luarea unei decizii și să accepte organizarea unei dezbateri electorale în mediu universitar, la care să aibă acces toată presa și toate televiziunile din România, inclusiv televiziunea publică”, a transmis candidatul ACL.

Replica lui Ponta a venit foarte repede. „Variantele de confruntări electorale pe care domnul Iohannis ni le transmite prin intermediari sau direct reprezintă un vot de blam dat presei românești. (…) Propunerile pe care le avanseaza sunt nobile – Universitatea din Timișoara, Palatul Parlamentului – dar la fel de bine pot fi invocate Academia Română, Uniunea Scriitorilor, o unitate militară, un cămin cultural dintr-un sat, un spital, un cămin de bătrâni sau o fabrică. Orice loc din România este legitim pentru a găzdui o confruntare prezidențială”, spune social-democratul. Acesta susține că doar media este instituția care poatea aduce această dezbatere în casele tuturor românilor, „și universitar, și miner, și student, și pensionar.

„Cele patru televiziuni de știri, ale căror invitații le-am acceptat, acoperă o largă marjă de orientări politice și un public extrem de divers (…) au jurnaliști cu experiență care pot organiza profesionist o confruntare electorală. (…) îl rog pe domnul Iohannis să nu mai caute scuze necredibile, să nu mai inventeze scenarii improbabile, să nu mai conceapă strategii savante de refuz (…) Îl rog așadar să participe, începând cu ziua de luni, 10 noiembrie, la cele patru întâlniri electorale la care am fost invitați de televiziuni. Îl anunț că eu voi fi acolo începând cu ora cu 20, indiferent dacă domnia sa are sau nu curajul să apară”, a conchis Victor Ponta, într-un mesaj postat pe pagina sa oficială de Facebook.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

2 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

5 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

5 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

6 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

6 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

6 ore ago