Categories: Social

Trei incendii intr-o singura noapte, in Timis

Noaptea agitată pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat”. Ei au fost solicitați să lichideze trei incendii în trei localităţi diferite: Dudeştii Noi, Unip şi Săcălaz. Flăcările au izbucnit din cauza neglijenței proprietarilor, care vor trebui să scoată bani serioși din buzunare pentru remedierea pagubelor.

Primul apel a venit sâmbătă seară, de la Dudeștii Noi, unde a luat foc o anexă a unei case. Proprietarii au lăsat nesupravegheat ochiul unui aragaz, iar flăcările au ajuns la o perdea, iar de acolo s-a extins foarte repede, inclusiv la acoperiş. Pompierii au stins focul în câteva zeci de minute, dar pagubele sunt destul de mari. Spre dimineață, pompierii au fost chemați la Unip, unde ardeau acoperișul unei case și o anexă în care erau depozitate câteva tone de cereale. Din păcate, din cauza flăcărilor izbucnite din cauza unui scurtcircuit, casa şi anexa s-au făcut scrum. Cel de-al treilea incendiu s-a produs spre dimineață, la Săcălaz, unde o casă a luat foc din cauza unui coş. Incendiul a fost stins în circa jumătate de oră Pompierii au plecat de urgenţă cu două autospeciale şi au reuşit să stingă flăcările într-un timp destul de scurt, dar acoperişul a ars pe o bucată destul de mare. În prag de iarnă, ISU Banat le recomandă timișenilor să-și verifice instalațiile termice și să renunța la improvizații. La nivel naţional, două treimi din incendii sunt cauzate de astfel improvizaţii la instalaţiile electrice, de gaze sau încălzire, precum și de lipsa verificărilor la coşurile de fum.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

37 de minute ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

18 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

21 de ore ago