IPS Ioan, inscaunat mitropolit, in timp ce la Timisoara a cazut prima ninsoare / FOTO

Mitropolitul Banatului, Înalt Preasfinția Sa Ioan Selejan, a fost înscăunat oficial, duminică, în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Lăcașul de cult a fost plin ochi încă de la primele ore ale dimineții și, pentru mulți dintre credincioși, stratul consistent de zăpadă depus în cele câteva ore cât au stat în biserică a fost o surpriză. Printre absenții de la ceremonie s-a numărat și episcopul Caransebeșului, Lucian Mic.
mitropolitul banatului4
Catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost plină ochi cu ore bune înainte de începerea slujbei de înscăunare a IPS Ioan Selejan. Balcoanele lăcașului de cult s-au ocupat încă de la ora7,30, iar la ora 10 în lăcașul de cult nu mai puteai arunca un ac. Credincioșii a venit în număr foarte mare, mai ales că slujbele de duminică au fost suspendate în restul bisericilor din județ, pentru ca preoții să poată veni la „ungere”. Au participat la această ceremonie nu mai puțin de 17 înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preafericitul Patriarh Daniel. În spațiul alocat oficialităților s-au înghesuit, la propriu, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, prefectul Eugen Dogariu, viceprimarul Dan Diaconu, parlamentari și miniștri. A lipsit însă episcopul de Caransebeș, Lucian Mic, unul dintre foștii contracandidați ai lui Ioan Selejan la funcția de mitropolit. Oficial, la fel ca și în cazul altor înalți ierarhi care n-au venit la Timișoara, absența acestuia a fost explicată prin condițiile meteo nefavorabile. Slujba a durat peste două ceasuri, timp în care la intrarea în biserică începuse să ningă viscolit, iar oamenii au înghețat efectiv de frig. La cortul SMURD, amplasat în Parcul Central, au ajuns cinci persoane, doi bărbați și trei femei, care s-au simțit rău. Unul dintre pacienți, un diabetic hipertensiv, a fost trimis cu ambulanța la spital, pentru investigații suplimentare. La finalul slujbei, mulți dintre cei care au ieșit din catedrală au avut surpriza să constate că afară se așternuse un covor de câțiva centimetri de zăpadă. În momentul în care au venit la biserică, la Timișoara nu era nici urmă de fulg de nea…
mitropolitul banatului15
Înalt Preasfinţitul Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, s-a născut pe 14 noiembrie 1951, în județul Bihor. A absolvit Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, iar patru ani mai târziu a mers la mănăstirea Lainici, unde a devenit monah. Urmează apoi cursurile Seminarului Teologic din Craiova, iar în 1990 absolvă Institutul Teologic din Sibiu. În același an a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Lainici și ieromonah la Tismana. IPS Selejan are două doctorate, ambele obținute la Institutul Biblic din Ierusalim: unul în Studii Biblice şi altul în Egiptologie şi Orientalistică. În 1994, când a fost înfiinţată Episcopiei Covasnei şi Harghitei, iar Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a fost ales episcop al acestei eparhii. Pe 16 decembrie 2014, Sinodul BOR l-a ales să-i urmeze în scaunul mitropolitan de la Timișoara celui care a fost IPS Nicolae Corneanu, păstor al credincioșilor din Banat timp de mai bine de jumătate de secol.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Preot Catalin Mot a spus: (decembrie 30th, 2014 at 00:53 )

Fericite Coinstantine, Lucian cel Mic, Caransebesanul, nu va ajunge niciodata Mitropolit la Timisoara!Si de fapt niciunde! El va ramane la Caransebes forever(pentru totdeauna) iar la moarte va fi inmormantat langa Episcopul Eimilian Birdas al Caransebesului, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top