Scandal la Nitchidorf! Dat jos din functie, fostul „vice” PSD-ist vrea sa-si faca dreptate

Primăria Nițchidorf s-a transformat în ultimele luni într-un adevărat câmp de luptă. Scandalul a culminat la mijlocul lunii decembrie, când viceprimarul Dănuț Drăghici a fost dat jos din funcție. Social-democratul susține însă că schimbarea sa nu a fost legală și a decis să-și facă dreptate în instanță, mai ales că în referatul hotărârii prin care a fost schimbat, printre altele, scrie că ar fi amenințat mai multe persoane cu… pistolul.

primaria nitchidorf

În urma ședinței de consiliu local de joi, 11 decembrie, Dănuț Drăghici s-a trezit că nu mai este viceprimar. PSD-istul susține că de vină pentru acest lucru sunt liberalii. „Am fost demis joia trecută, iar pe 18 decembrie am avut ședința de numire a unui nou viceprimar. Am fost demis pe motive neîntemeiate și nefondate, care nu pot fi dovedite cu acte sau cu absolut nimic, din prisma funcției pe care am avut-o”, susține fostul viceprimar. Dănuț Drăghici a prezentat și câteva dintre acuzele care i s-au adus. În referatul care însoțește hotărârea de schimbaer din funcție scrie că Drăghici are mereu o atitudine conflictuală cu „cei care nu sunt de părerea lui” și este „necivilizat față de primar și secretarul primăriei”. Social-democratul este acuzat și că nu respectă hotărârile de consiliu local și că… nu monitorizează prezența la muncă a funcționarilor din primărie. Aici Drăghici a explicat că nu poate să-și monitorizeze colegii, pentru că nu are niciun fel de atribuții în acest sens. De asemenea, consilierii susțin că viceprimarul își petrecea timpul la „bufetul pe care îl conduce din umbră”, dar care, spune PSD-istul, este de fapt localul fratelui său. Drăghici este acuzat că folosește mașina primăriei în scop propriu, dar acesta susține că, având trei mașini personale, chiar nu are nevoie și de o a patra.

Poate cea mai neașteptaă acuză adusă lui Drăghici este cea că ar fi amenințat cu pistolul mai mulți săteni. Chiar dacă recunoaște că are pistol, social-democratul susține că povestea este cu totul alta. „În 2012, după alegeri, eram la o discuție cu primarul. Au trimis un individ care a vrut să mă împuște cu un pistol cu aer comprimat modificat. Fiind beat, acea persoană nu a rezistat să mă aștepte și a împușcat câinele în fața casei primarului. În acel moment, am sunat la 112, a venit serviciul arme s-a verificat câinele… din păcate autor necunoscut. Eu nu am nicio plângere privind acest aspect”, a declarat viceprimarul. Lista acuzelor este lungă, dar Drăghici susține că niciuna dintre ele nu poate fi demonstrată cu probe concrete. Acum, el a decis să-și caute dreptatea în instanță. Cel mai mult, Drăghici vrea să-și spele imaginea pătată pentru că, în 2016, va candida din partea PSD la funcția de primar al localității Nițchidorf.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ilia a spus: (decembrie 21st, 2014 at 09:24 )

prostule tu nu sti cand se face alta majoritate se poate schimba vicele cand vrea muschi lor si fara motiv asa cum te-or pus asa te scimba,numa ca voi pui de comunisti nu prea intelegeti asta!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Top