Teoretic, Colterm e pe profit, dar datoriile sunt secrete!

De la 12.5 milioane de lei pierderi anul trecut, Colterm a ajuns acum la un profit de 40 de milioane! Directorul Cristian Mircea susține că e prima dată din 2006 când se întâmplă acest lucru, însă nu vrea să spună exact ce datorii mai are compania.

Mircea Cristian director general Colterm Timisoara 05

La finele lui 2013, primarul Nicolae Robu admitea că, de departe, cele mai mari bătăi de cap i le dădea societatea de termoficare. Colterm înregistra, la vremea respectivă, pierderi de 12,5 milioane de lei. În octombrie, societatea de termoficare primea, de la guvern, o compensare de aproape 70 de milioane de lei.Am reușit să obținem compensarea unei sume de 68 milioane lei pe care Colterm o avea ca deficit, reprezentând pierderi induse datorate faptului că în lungul mai multor ani nu au fost plătite la timp subvențiile nici de către guvern și nici de către municipalitate. Situația financiară a Colterm s-a îmbunătățit după această compensare, dar mai avem mult de lucru la această companie (…) Nădăjduim ca în 2016 Colterm să ajungă să fie o societate curată”, declara, la vremea respectivă, primarul Nicolae Robu. Practic, banii erau „mutați” dintr-un buzunar într-altul. Joi, directorul Colterm, Cristian Mircea, a anunțat că societatea este pe profit, lucru care nu s-a mai întâmplat din 2006. „E vorba despre 40 de milioane de lei profit aproximativ. Cu ajutorul guvernului și al administrației financiare, locale și naționale, am reușit să recuperăm 81 din cele 90 de milioane din neîncasarea subvențiilor”, spune șeful Colterm. Conform acestuia, ar mai fi de recuperat, anul viitor, 18 milioane de lei din aceste datorii istorice.

Cristian Mircea nu vrea să spună însă care este nivelul datoriilor pe care le societatea în acest moment, considerând că este… o problemă de management intern. În octombrie, datoriile erau estimate la 100 de milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

o echipa de admiratori a spus: (decembrie 18th, 2014 at 23:26 )

Domnule DIRECTOR GENERAL, Mircea Aron Cristian poate ar trebui sa ne explicati cum a-ti reusit sa ajunge-ti o societate pe profit cand in luna MAI, Coltermul avea o gaura de 130 mil lei datorita vechii conduceri din care a-ti facut si dumneavoastra parte. Datorita acestui fapt a fost destituit numai fostul Director General Pampu Petrica desi cand o echipa manageriala clacheaza ea se schiba integral conform Contractului de Management si Ordonantei nr 109/2011, contracte de care a-ti beneficiat toti inclusiv Consiliul de Administratie, care in cazul de fata trebuiau maturati si domniile lor.
Dar ce sa vezi Consiliul de Administratie, care trebuia demis deodata cu Pampu a aprobat in regim de urgenta, insa TOTAL ILEGAL, o noua organigrama in care v-a uns pe dumneavoastra de meserie jurist (scolat la Universitatea Tibiscus Timisoara) venit in Colterm din postura de somer dupa falimentul Carpat AIR in functia de DIRECTOR GENERAL. CE SPUNE DNA-UL CE SPUNE-TI DOMNULE PRIMAR ROBU DUPA 25 DE ANI DE LA REVOLUTIE AVEM ASEMENEA SPECIMENE IN FRUNTA COMPANIEI PE CARE DUMNEAVOASTRA O PASTORITI POATE AR FI TREBUIT SA-L INTREBATI PE DOMNUL PRESEDINTE IOHANIS DACA ACESTA ESTE UN „LUCRU BINE FACUT”.
Apreciind ca volumul de munca i-a cocosat pe cei 3 directori din vechea organigrama consiliul de administratie a gasit solutia ideala pentru a le usura greumantul si prin urmare cei 3 directori au devenit SASE cu avizul primarului care a validat salariile acestora de peste 100 mil lei vechi, lunar, per cap plus secretara si machineta la scara. Acum ca s-a obtinut faimosul profit pe hartie banii primiti de la Guvern fiind bagati in contabilitate ca si cum ar fi fost obtinuti datorita productiei realizate banuim ca domnii DERECTORI si-au tras si niste bine meritate prime de sarbatori asta in conditiile in care pe angajati i-au obligat sa-si ia somaj tehnic pe perioada liberelor acordate de faimoasa conducere. RETINETI PERIOADA 19.12.2014 6.01.2015 parca am fi o firma de fabricat ciorapi. Sa nu va mirati stimati consumatori daca pe perioada sarbatoriilor o sa intalniti perioade in care nu ve-ti avea agent termic.
CEI SASE „RASFATATI” AI CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE. Pe langa Directorul General prezentat mai sus sa vedem cine sunt rasfatatii. Director Comercial a fost numit domnul Ivantie Ruset, fost inginer sef in echipa Pampu, nimeni altul decat fratele consilierului municipal Vasile Ruset (PNL) cu probleme penale. Vine randul, apoi, Directorului de Productie in persoana domnului Mihai Golu fost, mecanic de pompe pacura aproprietar de firma specializata in montarea centralelor pe gaz de apartament asa ca daca doriti sa iesiti din sistemul centralizat domnul director va poate satisface dorintele. Pe postul de Director Distributie a pus labuta un personaj celebru in Colterm inginer bagator de seama dar specializat in trimiterea de faxuri la PSD. Director la Serviciul Tehnic Dezvoltare Investitii este domnul economist Emil Serpe via PNL fost membru al Consiliului de Administratie pe care se pare ca nu-l mai satisfaceau cei 20% din salariul Directorului General atat cat primea din postura de membru al Consiliului si s-a gandit ca mai bine i-ar prinde cei 100 de mil luati foarte usor din postura de director. Pe postu de Director Economic a ramas domnul Ionel Buciu care mai are 1 an pana la pensie si s-au gandit ca poate le mai e de folos pe aceasta perioada. Deci iata stimati consumatori pe cine platiti dumneavoastra prin facturiile umflate de acesti impostori. Ce spune-ti domnule PRIMAR ROBU nu crede-ti ca s-ar impune un audit profesionist sa va arate clar care este aportul acestor DERECTORI la buna functionare a companiei si a „PROFITULUI” declarat de domnul ARON CRISTIAN. Deci DOMNULE ARON NU MAI OCOLITI INTREBARIILE ZIARISTILOR REFERITOARE DATORIILE PE CARE LE MAI ARE COLTERMUL SI POATE NE SPUNE-TI DACA SUNTE-TI LA ZI CU PLATA CATRE FURNIZORII DE GAZE SI CARBUNE PRECUM SI DATORIILE CATRE PROPRII ANGAJATI CARE DATEAZA DIN 2007 PANA IN ZIUA DE AZI CA DOAR SUNTE-TI PE PROFIT NU CREDETI CA E MOMENTUL SA VA ACHITATI CREANTELE. O sa revenim cu amanunte picante daca o sa mai ramane-ti pe pozitie. SARBATORI FERICITE pe banii consumatoriilor.

vitanjă a spus: (decembrie 19th, 2014 at 10:21 )

domnule director,cum de sunteti pe plus asa rapid?sunteti d-voastra pe plus si restu gastii,probabil.am fi curiosi sa stim de cate ori vi s-a marit salariu de cand sunteti angajatu colterm,d-voastra si celor ce va urmeaza,golu,serpe,heredea,nusfelean,ruset,popa,etc si de cate ori i s-a marit unui angajat de 20 ani in colterm.rusine sa va fie,sunteti singura regie de stat cu 6 directori niciunul in domeniu doar politic pusi in functie si care va schimbati cum bate vantul.sa ne spuneti si noua cum sindicatele lui slabu si nusfelean va duc in excursii la munte pe banii angajatiilor,iar angajatiilor le-a dat 20 lei bani de sarbatori sau o sticla de vin,rusine sa va fie.sa nu uitati ca nu sunteti patroni,sunteti angajati si voi si roata se mai intoarce ca la pampu si matei.d-le robu,ar fi frumos sa luati niste masuri pt ca cei de acolo sunt sfidatori in fata cetateanului iar cetatenii sunt cei care v-au votat,nu cristian,serpe,golu etc.chiar daca fac parte din partidul d-voastra,nu va bateti joc de oameni,caci a-ti vazut ce pot face oamenii simpli cand se mobilizeaza.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim

Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Top