Copiii nu merg la scoala? Parintii pierd ajutoarele sociale

Familiile nevoiaşe care nu-și trimit copiii la școală ar putea rămâne fără ajutoare sociale. Un proiect de lege inițiat, printre alții, și de deputatul Alin Popoviciu, urmează fie dezbătut, în scurt timp, la senat. România are una dintre cele mai mari rate ale analfabetismului din Europa, iar abandonul școlar este la cote tot mai ridicate.

scoala

Propunerea legislativă pentru completarea Legii 416/2001, a venitului minim garantat, prevede ca familiile nevoiaşe care au în întreţinere copii de vârstă şcolară să poată beneficia de ajutor social doar dacă micuții merg la cursuri. Printre iniţiatorii proiectului se numără deputaţii Ioan Oltean, Roberta Anastase, Claudia Boghicevici, Alexandru Nazare, Andreea Paul, Gheorghe Ialomiţianu, Mircea Toader, Raluca Turcan, Adriana Tuşa și Alin Popoviciu (PD-L) Daniel Iane, Ludovic Orban, Dumitru Pardău şi Cristina Pocora (PNL), Ioan Axente, Mihai Diaconu, Natalia Intotero și Ninel Peia (PSD), Sebastian Grapă, Marius Neculoiu, Vasile Berci, Mircea Cazan (PNL), Maria Grecea, Mihai Deaconu și Romeo-Florin Nicoară (PP-DD), Ovidiu Raeţchi (PC), Cristian Roman (FC) şi Szabó Ödön (UDMR). Proiectul prevede ca inspectoratele şcolare să transmită agenţiilor teritoriale situaţia privind frecventarea cursurilor de către copiii proveniți din familii nevoiașe, iar în cazul în care se constată peste 100 de absențe nemotivate pe semestru, plata ajutorului social va fi sistată. „O astfel de măsură (…) este pe deplin necesară în actualul context, în care România are una dintre cele mai mari rate ale analfabetismului din Europa, în care avem prea multe cazuri de copii exploataţi şi puşi să cerşească şi în care termenul de copil făcut pentru alocaţie nu este unul străin”, susţin iniţiatorii proiectului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Marian a spus: (ianuarie 8th, 2015 at 17:40 )

Nu merg de saraci.
O adunatura de dobitoci initiatorii.
Sa le dea copiilor la inceput de an scolar haine si rechizite si atunci vor merge.
Si scolile ar putea lua atitudine: nu cred ca la Moisil, Loga sau Lenau e nevoie de lapte si corn. Ar putea renunta si redirectiona banii la cei care au nevoie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out

După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Un nou parc se va realiza la Timișoara, în locul unde în prezent se află amenajarea șantierului de reabilitarea a Căii Bogdăneștilor, pe strada Ion Rațiu. Cei care realizează studiul de fezabiliate au oferit primele randări cu această investiție, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără. Anul trecut a fost scos la licitație contractul pentru realizarea studiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta noul parc de pe Calea Bogdăneștilor. Va avea locuri de joacă, dar și zone de practicat sportul
Intrat recent în PSD cu aşa-zisul său Partid Liberal, Raul Ambruş va primi funcţia de subprefect de Timiş. El îl va înlocui pe Sorin Ionescu, care a demisionat din funcţie pentru a candida la alegerile locale. Sincronizare perfectă! Joi, 11 aprilie, Sorin Ionescu a anunţat că demisionează din funcţia de subprefect, afirmând că nu poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trădarea are preţul ei. Ajuns PSD-ist din PNL-ist, Raul Ambruş va fi subprefect de Timiş

Top