Eugen Milutinovici, doua luni sub control judiciar!

Omul de afaceri PSD Eugen Milutinovici este singurul care a scăpat de arest, după audierile de luni de la DNA Timișoara. El a fost plasat sub control judiciar până în luna martie, fiind suspectat de instigare la abuz în serviciu. Ceilalți opt inculpați în acest dosar au în dreptul lor acuzații diverse: abuz în serviciu, luare / dare de mită, uzurparea funcţiei sau instigare la hărţuire.

dna politie

După audieri care au durat mai multe ore, opt persoane, printre care șeful și adjunctul IPJ Timiș, dar și primarul din Recaș, au luat drumul arestului, urmând să fie prezentați judecătorilor de la Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea inculpaţilor: Muntean Petru Sorin, inspector şef al I.P.J. Timiş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; Bolbos Florin Mircea, adjunct al inspectorului şef al I.P.J. Timiş, cu atribuţii pe linia de muncă «rutieră», cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; Crăciunescu Nicușor Marcel, şef al Serviciului Politiei Rutiere Timiș, cu privire la săvârşirea a patru infracţiuni de luare de mită; Pavel Teodor, primar al oraşului Recaş, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de instigare la uzurparea funcţiei, instigare la hărţuire şi instigare la abuz în serviciu; Temu Marian Dorinel, şef al Poliţiei oraşului Recaş, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; Berzescu Doru Adrian, șef al Poliției Locale Recaș, funcționar public aflat în subordinea primarului orașului Recaș, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de uzurparea funcţiei şi hărţuire; Bledea Cosmin Ionuț, ofiţer de poliţie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită; Gîrbaci Vasilică, ofiţer de poliţie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită”, precizează DNA.

Singurul care a scăpat de arest este omul de afaceri PSD Eugen Milutinovici. Acesta a fost plasat sub control judiciar, până pe 20 martie. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. Milutinovici nu are voie să părăsească județul Timiș, „să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme”, dar și să se prezinte constant la organele de urmărire penală.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

bravo a spus: (ianuarie 20th, 2015 at 14:03 )

bravo! la brutarieee cu hotii astia!

cra a spus: (ianuarie 20th, 2015 at 17:55 )

Toti, unul si unul.Niste hoti, Milutinovici asta a tras ani de-a randul zeci de tepe.
I -a venit si lui randul??
Cat despre sleahta lui Bojin, militieni corupti pana in masuva oaslor,nu mai e nimic de adaugat.
Suntem de toata jena in Romania cu un presedinte de CJ de teapa acestui analfabet numit Bojin.

sile a spus: (ianuarie 20th, 2015 at 20:57 )

pare mai mult o rafuiala olteneasca cu cancan si pupaturi de mafioti. fac pariu ca urmatorii vor fi la fel de ticalosi. cam botanisti astia de la dna timis.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top