Francesco Totti, simbolul lui AS Roma, si Bogdan Lobont, alaturi de Sergiu Iorgovan

Campania de strângere de fonduri pentru operația fotbalistului Sergiu Iorgovan are impact până în Italia. De acolo, prin intermediul lui Bogdan Lobonţ, legendarul Francesco Totti a trimis un tricou cu autograf. La rândul său, Bogdan Lobonţ, poate cel mai bun portar al României din ultimii 15 an

Tricoul lui Totti şi bluza de portar a lui Lobonţ vor fi scoase la licitaţie, în vederea obţinerii unei sume cât mai consistente pentru operaţia lui Sergiu Iorgovan. Ecoul acţiunii de strângere de fonduri pentru Iorgovan a ajuns şi în Ucraina, de unde Eric Bicfalvi, în prezent la Volyn Lutsk, a trimis şi el un tricou cu numărul 10. Bicfalvi este golgheterul la zi al campionatului ucrainean. „Campania de strângere de fonduri pentru operația lui Sergiu continuă. Prin intermediul lui Bogdan Lobonț (AS Roma), care a fost alături de Sergiu de la început, oferind bluza sa de portar pentru licitație, am obținut tricoul lui Francesco Totti – simbolul celor de la AS Roma, având 575 de apariții și 239 goluri în tricoul giallorosso. Tricoul este cu autograf, oferit special pentru licitația aceasta, Francesco Totti exprimându-și cele mai bune gânduri pentru atacantul nostru în vederea operației de săptămâna viitoare”, este mesajul apărut aici. Oferte pentru tricouri se pot face pe pagina oficială ASU Politehnica Timișoara, prin e-mail sau la telefonul 0724-654.387 (Sebastian Novović). Licitația rămâne deschisă timp de o săptămână, până în data de 29 ianuarie 2015, ora 19,21.

Donații se pot face în continuare și direct în conturile deschise pentru Sergiu:
Iorgovan Dan Mircea – RO56RZBR0000060012343605 (cont lei), RO35RZBR0000060017384879 (cont euro, cod swift:RZBRROBU) – Raiffeisen Bank. Cei care doresc să ajute și doresc mai multe informații pot suna la numărul de telefon 0724.654.387 (Sebastian Novović).

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

4 minute ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

18 minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

34 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

17 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago