Ce trebuie sa faceti daca vreti sa vindeti martisoare! In Piata Operei e obligatoriu buletin de Timisoara

Comercianții de mărțișoare sunt așteptați, de luni, să depună la primărie cereri de autorizaţii.  Mărțișoarele și alte produse specifice începutului de primăvară vor putea fi vândute în perioada 23 februarie – 2 martie, în spaţii special destinate. Pentru Piața Operei există câteva condiții suplimentare.

martisoare

Cererile pot fi depuse în perioada 16 – 18 februarie, la Primăria Timişoara, camera 12, ghişeele 3 şi 4, în intervalul orar 8.30-16.30, cu excepţia zilei de marţi, când programul de lucru cu publicul este până la ora 18.30. În Piaţa Victoriei vor fi autorizaţi doar comercianţii cu carte de identitate eliberată de SPCLEP Timişoara, excepție fiind studenţii și elevii care merg la instituţii de învăţământ dinTimişoara. Solicitanţii vor prezenta atât o fotocopie a standului pe care urmează să expună produsele spre comercializare, cât şi a produselor comercializate. Pe amplasamentele situate pe tronsonul McDonald’s – str. N. Lenau este interzisă comercializarea produsele expuse pe mese.

În 2015, mărțișoarele vor putea fi vândute în următoarele amplasamente:

1. Piaţa Victoriei
2. Platou Ceas Floral – B-dul Proclamaţia de la Timişoara
3. str. Mărăşeşti
4. Platou Parcul Copiilor
5. Platou Piaţa A. Mocioni – 6 amplasamente
6. Bd. Regele Carol I (de la str. I. Văcărescu până la General I. Dragalina)
7. Piaţa Nicolae Bălcescu – str. C. Porumbescu
8. Platou Dâmboviţa
9. Calea Şagului – str. Ana Ipătescu
10. Calea Şagului – Bd. Liviu Rebreanu – 2 amplasamente
11. Piaţa Zona Soarelui
12. Calea Buziaşului – platou
13. Zona Spitalul Judeţean
14. str. Daliei (între străzile Al. Vaida Voievod şi Lascăr Catargiu)
15. Zona Modern
16. Piaţa Traian
17. Calea Sever Bocu – Str. Sf. Ap. Petru şi Pavel
18. Calea Aradului – str. Liege
19. Calea Torontalului – platou
20. str. Circumvalaţiunii – platou
21. str. Circumvalaţiunii – str. Ghe. Lazăr
22. Zona Piaţa Dacia
23. Str. General I. Dragalina – str. Gării
24. Str. Fc. Ripensia – 2 amplasamente

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Top