Categories: Invatamant

Ești artist? Ai ceva de spus? Hai la StudentFest!

Organizatorii StudentFest sunt în linie dreptă cu pregătirile pentru ediția din acest an a festivalului. Acum se caută tinerii artiști care își doresc să prezinte publicului creațiile lor. În 2015, StudentFest pornește de la tema „conflict”, iar pe lângă artiști, cei care vor să fie voluntari în cadrul festivalului sunt și ei invitați să se înscrie.

StudentFest a ajuns la cea de-a 24 ediție, iar anul acesta evenimentul va avea loc în perioada 7 – 16 mai. Mai deschis ca oricând către artiștii tineri din Timișoara, organizatorii festivalului fac un apel către toți cei care au nevoie de o rampă de lansare. „Dacă ai ceva de arătat, consideri că viziunea ta este una inovatoare, care merită să fie făcută publică, aici este locul tău. Indiferent de zona artistică în care creezi, la StudentFest ai ocazia să-ți expui creațiile în fața unui public larg, deschis către artă și cultură. Înscrierile se pot face aici, pe până în 17 aprilie”, spun cei de la OSUT, organizatorii festivalului. StudentFest are 15 secțiuni: Arhitectură, Arte stradale, Arte video, Ceramică, Dans, Design Vestimentar, Experimentarium, Fotografie, Grafică, Literatură, Muzică, Pictură, Publicitate, Sculptură și Teatru. Anul acesta, tema va fi „conflict”, un subiect foarte actual, mai ales într-o societate în continuă schimbare. Artiștii sunt invitați să expună prin creațiile lor conflictele de tot felul, de la cele între generații, la cele între religii, cele politice, sau cele interumane. Festivalul este organizat în totalitate de voluntari, așa că tinerii care vor să se dedice StudentFest și să-și aducă aportul pentru un eveniment cât mai reușit sunt așteptați să se înscrie.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

6 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago