Categories: Social

A venit piatra de la Simeria! Se repara Podul Traian

La jumătate de an de când un șofer neatent a intrat cu mașina în parapetul Podului Traian, „gaura” va fi, în sfârșit, astupată. Acum zece zile, primăria susținea că așteaptă piatra comandată de la Simeria.

Două dintre podurile istorice ale Timișoarei sunt, din nou, întregi. Este vorba despre podurile Traian și Decebal, care au fost avariate de șoferi neatenți, care s-au oprit cu mașinile în parapeții lor. Podul Decebal a fost „tamponat” la începutul lui 2014 și a fost reparat la finele lunii februarie. În octombrie 2014, un alt șofer a intrat în parapetul Podului Traian, s-a prezentat la poliție și a fost amendat pentru neatenție. „Gaura” a fost asigurată cu un gard metalic, pentru ca nu cumva să se întâmple un accident. Joi dimineață însă, pe 12 martie, muncitorii s-au apucat de lucru. „Avizele pentru reparație le aveam de mai mult timp. Acum a sosit piatra de care aveam nevoie, comandată la Simeria, și podul va fi refăcut”, spune Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT. Structura Podului Traian a a fost terminată în 1914, dar, din cauza războiului, podul a fost dat în exploatare abia în 1916. El a fost reabilitat în 2006.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

13 minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

17 minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

41 de minute ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

O oră ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

2 ore ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

4 ore ago