Asaltul ANAF, intre necesitate si abuz

Hotelierii de pe Litoral amenință că nu-și mai deschid unitățile și boicotează începerea sezonului estival. Prin Bacău, dar și alte orașe, micii proprietari fac mitinguri de protest. Alții amenință cu ce pot. Marea luptătoare împotriva corupției Monica Macovei sare acum în sus și cheamă lumea în stradă să lupte împotriva „abuzurilor” ANAF. Ziarele abundă cu știri (unele reale, altele false) despre localuri închise pentru că s-ar fi găsit în casele de marcat un leu, doi sau trei în plus. Toate acestea au demarat la puțin timp după intrarea în vigoare a noii legislații privind bonul fiscal. Există senzația că întreaga țară este întoarsă cu dosul în sus în urma controalelor aparent heirupiste ale ANAF.

Nici Timișoara nu lipsește de pe această hartă. Ba mai mult, aici controalele au început mai repede decât în restul țării. În lipsa unor declarații oficiale ale celor de la Antifraudă, se vorbește de mai multe localuri închise, de amenzi de sute de milioane de lei vechi etc. Mulți patroni se plâng și aici de abuzuri din partea angajaților Anifraudă. Uneori pe bună dreptate, alteori nu. De la ce premisă pornim totuși în această nouă „luptă” anti-evaziune? Foarte multă lume admite că există o evaziune mare în România și ea trebuie combătută. Ca în cazul corupției care multă vreme n-a dat corupți, și aici, evaziunea parcă ar fi ceva ce plutește în aer, te sufocă, dar nu poți pune mâna pe ea. Unele voci spun că lupta împotriva evaziunii a început prost, cu „buticarii”, în timp ce marii evazioniști sunt lăsați în pace. Ca să nu mai spun că a demarat în perioada în care ministerul de resort era condus de unul care-și ținea Picasso-urile în pereți… Iar șef al ANAF e altul (Gelu Diaconu) care a condus vămile din România în perioada de glorie a traficului de țigări (2005-2009), o „afacere” devenită aproape instituționalizată la acea vreme. Ca să nu mai amintesc că același Diaconu a a fost adjunctul ANV în perioada „embargoului mic”, 1997-2001. Așadar, se ridică semne de întrebare chiar în privința celor care au început „războiul” împotriva evazioniștilor.

Și chiar așa, e nevoie de o campanie anti-evaziune? Indiscutabil, da. Indiscutabil există o mare evaziune și în cazul unităților de alimentație publică, restaurante, cafenele, birturi sau buticuri. Se vorbește că aici evaziunea ar fi mult peste 50%. Unele unități n-avea nici măcar case de marcat sau le țineau în pivniță. În altele se „bat” pe casă cel mult 10% din banii intrați. Problema este unde se termină controlul și unde încep abuzul și excesele. Fie din cauza inspectorilor ANAF, fie chiar din cauza legii, care se pare că e proastă sau extrem de proastă. Iar cu cât o lege e mai proastă și mai intepretabilă, poate conduce la mai multe abuzuri.Nu se poate să dai o amendă de 10.000 de lei pentru că ai găsit în casă câțiva lei în plus. Lei care, de exemplu, pot fi puși acolo de un angajat supărat pe patron. Oare într-un supermarket nu s-ar găsi bani în plus după o zi, în care se strâng multe monede de 10 bani cu care clienții nu-și mai încarcă buzunarele?

Mai mult, legea prevede închiderea localurilor, ceea ce înseamnă automat încărcarea bugetului de stat cu plata ajutoarelor de șomaj pentru sute sau mii de oameni. E foarte bine atunci când un local e închis pe probleme de igienă alimentară. Dar când este prins patronul cu evaziunea, nu mai eficientă ar fi amendarea drastică? Repet, fără să luăm în discuție cazurile bizare în care s-au găsit câțiva lei în plus în casă. Dacă astfel de cazuri nu se blochează acum, putem ajunge la situații în care ANAF să fie folosit ca armă politică împotriva unităților celor care „nu susțin partidul”. Pe de altă parte, multe firme au fost tolerate ani în șir de aceiași angajați ANAF, fără să aibă nici măcar case de marcat, deși exista legislație și atunci în privința combaterii evazunii fiscale. La noi, însă totul se face cu hei-rup-ul, în campanii violente de scurtă durată, campanii în care se pot întâmpla și abuzuri și multe excese. Or, lupta împotriva evaziunii fiscale trebuie să fie constantă și permanentă, nu astfel de „blietzkrieg”-uri în care nevinovații sunt „omorâți” alături de cei vinovați.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 30th, 2015 at 17:36 )

Vanzătorii din cartiere timişorene sunt foarte sârguincioşi de când au aflat, dacă o fi chiar aşa, că o cofetărie-patiserie super faină, „Codrina”, a fost amendată grosolan pentru că i s-a găsit în casa de marcat colosala sumă de 1,5 lei, cum ar veni, cam o treime din preţul unei savarine cu frişcă. Necesitate sau abuz?

@antecoberga a spus: (martie 30th, 2015 at 19:17 )

Stirea cu Codrina este ceea ce se numeste fonfleu de presa. Adica o minciuna grosolana. Un fel de banc de la Radio Erevan. Cofetaria s-a inchis ca sa zugraveasca, nu c-a inchis-o Garda.

simona a spus: (aprilie 2nd, 2015 at 14:37 )

AM FOST IER DIMINEATA PE FOSTUL TINERETII COLT CU GARA,APOI COLT CU GHICA.AM CUMPARAT MAI MULTE PRODUSE DE LA „38””DAR NU AM PRIMIT BON FISCAL.LA UNA MI S-A SPUS CA NU ESTE CURENT(DESI RADIOU CANTA) IAR LA A DOUA NU EXISTA MINUSCULA CASA DE MARCAT…AM INCERCAT SA SUN LA ANAF….NUMAI ROBOTUL VORBEA…AM FACUT O SESIZARE PRIN EMAIL….N-AM PRIMIT RASPUNS…
NU PUTETI AFLA UNDE PUTEM FACE SESIZARI REALE TOTUSI???CA DE ANI DE ZILE LA ACESTE BUTICURI ARABESTI NU PRIMESTI NICI UN BON FISCAL….
MULTUMESC PENTRU ASCULTARE….

antecombega a spus: (aprilie 9th, 2015 at 13:56 )

„Codrina” are o grămadă de sedii, care dintre acestea a fost zugrăvit? E un plăcere să deguşti o savarină freş într-uo patiseriei igienizată cu Spor!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top