Balta Lamaita a intrat in reabilitare! In Freidorf ar putea aparea lebedele / FOTO

Lucrările de amenajare de la Balta Lămâița au început oficial miercuri. Peste opt luni, aici va exista un ponton nou-nouț, malurile vor fi amenajate, iar în vara viitoare locuitorii din zonă vor sta la soare pe șezlonguri. Totul va costa peste 571.000 de euro.

balta lamaitei9

Reconstrucția ecologică a Bălții Lămâița, anunțată în vara anului trecut, a început oficial miercuri. Principalele lucrări de amenajare a terenului şi a bălţii, pe o suprafaţă de 9.218 mp, presupun curăţarea luciului de apă şi a albiei bălţii, montarea de bănci, pergola și coşuri de gunoi, construirea unui ponton, a unei fântâni de apă și a unei cişmele de cartier, montarea de corpuri de iluminat fotovoltaice, dar și desenarea de alei. „Este o zonă pe care de mult cetăţenii care locuiesc aici îşi doresc să o vadă altfel. Durata de execuţie este de opt luni. Prin urmare, în noiembrie trebuie să fie totul gata, eu mă aştept chiar să terminăm puţin mai devreme dacă timpul va fi favorabil. Amenajările vor fi destul de complexe, se va schimba inclusiv profilul acestei bălţi, forma ei va fi modificată, va fi curăţată și dragată, apoi se vor amenaja malurile, un ponton, pe mal vor fi bănci, vor fi locuri dotate cu şezlonguri, unde cetăţenii vor putea să îşi petreacă timpul liber”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Conform acestuia, în zonă se va înregistra și o premieră. „Vom folosi această baltă şi pentru preluarea apei pluviale. Va fi primul loc în Timişoara în care apa pluvială de la blocuri va fi colectată şi direcţionată către această baltă şi nu va mai merge în reţeaua pluvială a Aquatim. Consecinţa directă va fi că cetăţenii nu vor mai trebui să plătească acea apă. Vorbim despre blocurile din imediata vecinătate”, mai spune edilul. Pentru iluminat se vor folosi corpuri cu leduri şi panouri cu celule fotovoltaice, astfel că nu va fi nevoie de serviciile Enel. Lucrarea va fi executată de Kasdum-GF, o firmă din Drobeta Turnu Severin care lucrează și la reabilitarea Liceului „Nikolaus Lenau”.

Pe noua baltă ar putea apărea și… lebedele! „Vom avea şi păsări, fără îndoială. Vom vedea ce fel. Şi lebede, de ce nu, eu cred că se potriveşte să avem lebede şi pe această baltă, cu toate riscurile pe care le putem presupune”, mai spune primarul. Pescarii din zonă nu trebuie să se teamă că li va interzice acest hobby, mai ales că, spun oamenii, în momentul de față, balta e plină de pește. „Se va putea şi pescui. Se curăţă mai întâi, dar în mod cert va fi populată cu peşte balta. Dacă nu de către noi, de cetăţenii care sunt pasionaţi de pescuit”, a declarat Robu. În prezent, pe baltă își fac veacul câteva păsări de apă, în timp ce la mal plutesc zeci de pet-uri și tot felul de deșeuri.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top