Bezna de pe strazile Timisoarei, platita cu doua milioane de euro in 2014!

Primăria Timișoara nu se numără printre „recordmenele” ultimilor doi ani în ceea ce privește plata iluminatului public. La fel de adevărat este însă că, în același interval, pe străzile orașului de pe Bega se instalează, din ce în ce mai frecvent, bezna. Plătită din buzunarele contribuabililor.

bezna1

În perioada ianuarie-februarie 2015, Asociația Națională pentru Protectia Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România a realizat un studiu comparativ privind cheltuielile cu iluminatul public, înregistrate de primăriile orașelor reședință de județ și București. Studiul acoperă ultimii doi ani și are rezultate surprinzătoare. Astfel, în 2013, cea mai mare cheltuială cu iluminatul public a fost înregistrată la Primăria București, care a plătit pentru acest serviciu fabuloasa sumă de 90 de milioane de lei! Cel mai puțin a achitat Primăria Vaslui, doar 318.307,97 lei. Anul trecut, la mare diferență, „campioana” a fost Primăria Brașov, cu 17,9 milioane de lei. Cele mai mici costuri au fost la Primăria Tulcea, numai 360.000 lei.

bezna timisoara1

Din punct de vedere al costurilor, la Timișoara, lucrurile sunt undeva la mijloc. În 2013, primăria voia să cumpere curent de pe bursă, dar, în cele din urmă, a decis să continue cu Enel. Anul trecut, contractul a fost prelungit, cu o nouă reducere acordată de furnizor. „În 2013, suma lunară plătită pentru iluminatul stradal a fost e 893.700 de lei. În 2014, aceasta a fost de 770.010 lei. Suma include, pe lângă consumul propriu-zis de energie, lucrările de întreținere a sistemului de iluminat public”, spune Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT. Altfel spus, în 2013, municipalitatea a plătit 10,7 milioane de lei, anul trecut suma scăzând la 9.2 milioane de lei.

Teoretic, sună bine. Practic însă, timișorenii constată, cel puțin o dată în fiecare săptămână, că penele de curent sunt o prezență obișnuită pe străzile orașului. Rețelele de socializare se „înroșesc” de mesajele celor care își întreabă prietenii dacă și în zona lor e beznă pe străzi. Ca și cum n-ar fi de ajuns, dacă noaptea tot nu se aprind becurile, de ce nu ar „arde” acestea în miezul zilei? Cu toate acestea, reprezentanții PMT spun că… nu au ce face!Contractul prevede intervenții în termen de 24 de ore, e contract național, nu putem să-i sancționăm. Nu avem alte pârghii, m-am adresat OPC, dar nici această instituție nu ar acoperire legală să amendeze, după sesizarea primăriei. Ei pot face atenționări, dar nu pot să dea amenzi. Enel nu a dovedit că este în suficientă măsură preocupată să asigure servicii de calitate. Un alt furnizor nu ar fi folosit alt sistem de distribuție. Tot aici am fi ajuns, pentru că nu există concurență”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

mihai constantin a spus: (martie 13th, 2015 at 12:36 )

Este revoltator.Cel putzin o data pe saptamina,curentul se intrerupe pe Str.1Decembrie,si mai mult,luni 9 martie a.c.,n-a fost lumina toata seara si noaptea,ca pe vremea lui ceashca fleashca! Nu stiu care-i situatia in legatura cu celelalte strazi din Timisoara,dar din cite citesc,e rau!

@ mihai a spus: (martie 13th, 2015 at 13:08 )

E simplu, orasul trebuie sa arate ca interiorul cutiei craniene a estompatului, intunecata.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Top