Ciprian Jichici, persona non grata pentru primarul Robu?

După ce consilierii PSD și aliatul lor Bogdan Herzog au tăiat din bugetul alocat echipei ACS Poli, primarul Nicolae Robu a avut o răbufnire nervoasă. Ținta atacurilor sale nu au fost doar aleșii din sală (de-a valma, PSD-iștii și Herzog), dar și un absent. Culmea, este vorba de un coleg de partid, mai vechiul și combatantul consilier Ciprian Jichici. UPDATE: Ciprian Jichici susține că n-a avut niciun conflict cu Nicolae Robu în care să fie aruncate vorbe jignitoare și spune că angajamentele sale de serviciu, programate cu luni în urmă, s-au suprapus întâmplător peste ședințele CL.

Nicolae Robu presedinte PNL Timis, Ciprian Jichici consilier local (5)

De altfel, Ciprian Jichici a bifat, cu această ocazie, a treia absență consecutivă de la ședințele CL. Povestea acestuia este mai interesantă, susțin mai multe surse. Se pare că, în urmă cu ceva timp, la o întâlnire de partid, Robu i-ar fi aruncat câteva vorbe grele (eufemism pentru jignire) consilierului. Orgolios, acesta din urmă a ripostat prin boicotarea ședințelor CL Timișoara, în așteptarea unor scuze din partea primarului, care este și șeful său de partid. La fel de orgolios, Robu nici nu se gândește să facă acest gest. Mai mult, susțin aceleași surse, el ar pregăti o pedeapsă exemplară împotriva lui Jichici. Și anume, excluderea din partid, situație în care își va pierde și mandatul de consilier. Trebuie menționat aici că Jichici s-a numărat printre cei mai vocali și activi consilieri locali, atât în perioada în care Gheorghe Ciuhandu era primar, dar și de când a venit Robu în fruntea primăriei.

UPDATE: Ciprian Jichici susține că n-a avut niciun conflict cu Nicolae Robu în care să fie aruncate vorbe jignitoare. El admite că, nu de puține ori, a avut divergențe cu Robu, cu care nu s-ar afla în relații excelente, dar acestea n-au depășit niciodată stadiul unor dezbateri pe proiecte. Jichici spune că n-a fost vorba de niciun boicot, însă la ultimele două ședințe de la care a lipsit a fost ocupat cu probleme de serviciu, fiind plecat din Timișoara. Și Nicolae Robu a declarat, vineri, că absențele lui Jichici sunt justificate de jobul pe care îl are acesta pentru compania Microsoft.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Marius a spus: (martie 6th, 2015 at 13:03 )

Robu ăsta e tot mai tulburat la minte. Prost profesor, prost rector, prost senator, prost primar. La cât e de incompetent ar putea ajunge premier!

Lae cel Suprem a spus: (martie 6th, 2015 at 13:49 )

Acest gunoi jegos asteapta scuze de la mine? Blasfemie!!! Sa fie ars pe rug!

dorina a spus: (martie 6th, 2015 at 15:44 )

daca va uitati pe site-ul Primariei Timisoara, veti vedea ca a absentat si Ovidiu Ciuhandu…probabil i-a fist lene sa stea pana la sfarsitul sedintei de plen, deasemenea nu au votat deloc, desi au fost prezenti Radu Dimeca si Maria Saracan….

daca Robu continua tot asa cu insultele la adresa consilierilor locali, indiferent din ce partid fac parte…o sa aiba mari surprize…..

@ dorina a spus: (martie 6th, 2015 at 20:40 )

saracan si dimeca au fost prezenti, dar nu au votat la un singur HCL. nu e nicio legatura cu asa zisele jigniri.

Kth a spus: (iunie 10th, 2017 at 03:04 )

Jichici uita sa vina la ore,abia venea si la examene ,mereu avea alte trburi…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Top