Clubul National Taranist, catre PNCTD Timis: nu mergeti la adunarea PMP!

PNȚCD Timiș va răspunde invitației venite din partea PMP și va avea un reprezentant la întâlnirea regională a acestei formațiuni politice. Asta, deși Clubul Național Țărănist le-a cerut public membrilor de partid să nu participe la evenimentul „popular” de sâmbătă. Președintele PNȚCD Timiș spune că nu-l interesează ce vor cei de la CNT.

clubul national taranist

Clubul Național Țărănist le cere membrilor PNȚCD Timiș să nu se implice în activitățile PMP programate sâmbătă, 21 martie. La Timișoara va avea loc o întrunire regională la care vor participa membri PMP din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu, a anunțat că a invitat și PNȚCD la eveniment, în virtutea alianței de la alegerile prezidențiale din 2014, când ambele partide au susținut-o pe Elena Udrea. Totuși, nu toată lumea este încântată de „frăția” dintre PNȚCD și PMP. Clubul Național Țărănist susține că asocierea nu aduce niciun fel de beneficiu pentru PNȚCD. „Aşa-zisa alianţă dintre PNŢCD şi PMP parafată de Aurelian Pavelescu nu reprezintă voinţa membrilor PNŢCD şi nu face decât deservicii partidului lui Maniu, Mihalache şi Coposu prin asocierea cu un grup de interese construit în jurul Elenei Udrea şi al fostului preşedinte Traian Băsescu. PNŢCD trebuie să rămână fidel crezurilor şi principiilor sale, refuzând să se aşeze la aceeaşi masă cu reprezentanţii unui om care şi-a canalizat întreaga sa carieră politică spre distrugerea partidului nostru”, au transmis reprezentanții CNT.
Valentin Moldovan presedinte PNTCD Timis (1)
Președintele PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, nu e deloc impresionat de această solicitare. „Clubul Național Țărănist este format din niște persoane care nici măcar nu mai sunt membri PNȚCD, care se declară mari susținători ai partidului și scriu tot felul de lucruri pe Facebook. Nu e o chestiune oficială”, susține Moldovan. Acesta a fost invitat telefonic la evenimentul PMP și, cel mai probabil, va delega pe cineva să reprezeinte partidul. Moldovan nu va putea onora personal invitația, pentru că nu se va afla la Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

flavius herzog a spus: (martie 18th, 2015 at 22:17 )

niste betivi!

misu a spus: (martie 19th, 2015 at 03:04 )

vorbind de morți, io ii chemam doar pe Maniu, Mihalache si Coposu.

amin a spus: (martie 20th, 2015 at 09:52 )

Amin! Dumnezeu sa-l Odihneaca pe Coposu, Mihalache, Maniu care au chimuit in inchisorile comuniste! iar derbedeii astia se impopotoneaza cu titulatura de taranisti! Rusine sa va fie la toti! ciuhi dupa ce ai adus gaborii in buricul TM mai ai tupeul sa apari ca mare taranist! iar restul din poze la fel ca si pavelescu sunteti niste betiwi tot parveniti!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Top