Dupa doi ani de asteptare, Hotel Angellis va fi demolat partial de primarie

Au construit șapte etaje, în loc de cinci, au împotriva lor o sentință irevocabilă care îi obligă să demoleze ceea ce este în plus, dar, de doi ani, proprietarii imobilului tărăgănează lucrările. Se întâmplă la Hotel Angellis, pe care primăria vrea acum să-l aducă cu forța în legalitate.

angellis1

În 2005, SC Angellis SRL a obținut de la primărie o autorizație de construire pentru viitorul hotel de pe strada Divizia 9 Cavalerie 21A, fostă Ialomița. Era vorba despre două corpuri de clădire, „unul cu regimul de înălțime P+2E, pe a cărei terasă circulabilă s-a propus efectuarea unei săli de conferință transparente, și un volum P+5E acoperit cu o șarpantă curbă”. „Soluția urbanistică a fost elaborată ținându-se seama de următoarele obiective: alegerea unui regim de înălțime potrivit pentru a nu umbri clădirile vecine și pentru respectarea regulamentului cu privire la iluminatul natural minim în locuințe”, precizează reprezentanții PMT.

Toate bune și frumoase, însă, în realitate, din cinci etaje s-au făcut… șapte! În aceste condiții, primăria acționează în instanță proprietarul hotelului și câștigă. Astfel, prin sentința civilă 11336/2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, s-a dispus „aducerea imobilului (…) la starea aprobată prin autorizația de construire (…) astfel încât lucrarea să se încadreze în prevederile autorizație de construire emise pe seama societății”. În același an, sentința civilă 2357 pronunțată de Judecătoria Timișoara completa sentința anterioară permițând primăriei să demoleze cele două etaje ilegale și apoi să impute costurile proprietarului. În primăvara lui 2013, sentința devine irevocabilă, printr-o decizie a Curții de Apel.

În 25 iunie 2013, biroul de executori judecătorești Dragomir Daniel & Stepanov Voislav somează SC Angellis SRL ca, în termen de 10 zile, să înceapă demolarea parțială a etajelor 6 și 7 ale hotelului. Pe 1 iulie 2013, proprietarii imobilului au încheiat un contract cu o societate de construcții, având ca obiect această demolare, cu un termen de 180 de zile pentru „predarea unei documentații complete”. Nu s-a întâmplat însă absolut nimic, astfel că, în martie 2014, același birou de executori a încheiat un proces-verbal în care s-a consemnat că „debitoarea, prin administratorul Tripon Marius, nu se opune executării silite, dar având în vedere complexitatea lucrării și avizele tehnice, nu s-a putut încadra în termenul de șase luni avansat inițial”. Asta, în timp ce de pe clădire nu s-a mișcat o piatră.

La începutul lunii martie 2015, PMT a revenit cu o nouă cerere către executorul judecătoresc, prin care solicită executarea silită, urmând să fie încheiate contracte cu firme de proiectare, respectiv construcție care să ducă lucrarea la bun sfârșit. „Aplicăm legea, nu avem altă opțiune, n-o facem cu plăcere, dar legea este lege. Nu poți construi în bătaie de joc. Dacă s-ar fi putut, ar fi primit de la bun început autorizație”, spune primarul Nicolae Robu. Între timp, SC Angellis a dat și ea în judecată primăria, pentru eliberarea unui certificat de urbanism pentru imobilul respectiv, cu termen pe 18 martie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Delacroix a spus: (martie 16th, 2015 at 14:35 )

hotelul ala e o bataie de joc, o tiganie. Cum de s-a putut da autorizatie de construcite la o cladire inalta la cativa metri de celelalte blocuri? Practic nu mei vezi nimic afara, umbra si mirosuri de la restaurant! O bataie de joc nesfarsita!

dani a spus: (martie 16th, 2015 at 16:28 )

fratilooor ! a ce miroase aici.. va rog ?nu a vazut nimeni din PMT ce se construia acolo? pai proiectul a fost de la inceput conceput ptr. regimul de P+7 ,nu s-au adugat asa cu roaba,…..cei de la insp. in constr. ce au de zis?…da cei care au dispus intabularea ?,,s.a.m.d. sa ai o sentinta DEFINITIVA SI IREVOCABILA din 2013 si sa nu faci NIMIC inseamna sfidarea statului de drept !Dle. Robu si dlor. justitiari..e groasa rau…..a functionat ani in sir si a obtinut foloase material babane ,in loc sa treaca la demolare…da …de…daca ai spate!

adrian a spus: (octombrie 14th, 2015 at 11:45 )

SCULDESZ e tare!!!oare mai pune receptionerii sa cheme curve ?el lua 100 lei si receptionerul 20 de lei amarati!!!:)).Altfel iti pierdeai locu de munca!baetii de la crima oare mai vomita pe holuri cand vin cu pustoaice de 17 ani?Oare plateste angajatii macar odata la doua luni?Pana la urma se stiu multe si nu se ia nici o masura,impotriva lui Schuldez,ca el e dl.SCULDESZ,un mare jeg.Nvastasa avea el era un parlit,tinichigiu,si ceea mai tare cand s -au des[partit sa -i ramana copilul ei i-a cerut sa-i cedeze toate actiunile cre le detinea Carmen:)))).In fine.Si pe sorasa a lasato fara apartament.is curios daca il mai cauta baetii :))).ca era tot cufurit:)).SA TRAITI BINE BAETI

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, se dezbat mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat de CNI...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, se dezbat mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat de CNI...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Top