In strada! Asa nu se mai poate

E adevărat, democrația nu se face în stradă, nu se face cu forța, cu pumnul sau cu parul. Democrația se face în instituții reprezentative ale statului, precum Parlamentul. Dacă suntem nemulțumiți, democrația ne dă dreptul să votăm (și să schimbăm) o dată la patru ani. Dar ce ne facem atunci când cei pe care i-am votat fac cu totul și cu totul altceva decât au promis? I-am votat pentru a face un lucru și fac opusul acelui lucru! Ce facem când cei pe care i-am votat se comportă precum membrii unei bande infracționale organizate? Mai așteptăm patru ani sau cât or fi până la alegeri sau ieșim în stradă?

Și mă refer concret la modul în care parlamentarii se substituie puterii judecătorești, scăpându-se unii pe alții de acțiunile Justiției. Au fost Vosganian, și Borbely, și alții. În această săptămână vor face scut în fața legii în jurul senatorilor PSD Dan Șova și Darius Vâlcov. Cel puțin la Senat lucrurile sunt foarte clare. Președintele acestui for, Călin Popescu Tăriceanu, se erijează deja într-un campion al salvării penalilor. Aici nu mai e vorba de jocuri politicianiste, de ipocrizie și nesimțire. Aici nu mai vorbim de Victor Ponta și PSD care una spun, că au început lupta împotriva corupților din partid, și alta fac. Respectiv să blocheze legea și să-și apere penalii.

Acum e vorba de un principiu. Acel principiu, de la Montesquieu citire, e al separării puterilor în stat. Or, ce face acum Parlamentul e o dovadă clară a suprapunerii legislativului peste puterea judecătorească. Iar aici trebui spus: STOP! Așa nu se mai poate. E adevărat, să ataci Parlamentul e o chestiune de mega-populism, la îndemâna oricui. Dar pentru ce se întâmplă acolo nu mai există scuze. Acești oameni nu mai au o minimă rușine, un miligram de bun simț.

Imediat după alegerile prezidențiale, au tremurat destul de bine. Nu le era frică de noul președinte, ci de reacția străzii. Fiindcă ei știau foarte bine ce dorește poporul. Astfel că, de frică, au fost ridicate imunitățile în cazul a doi-trei parlamentari. Dar „minunea”, ca orice minune, a ținut puțin, iar onor aleșii noștri au revenit la vechile metehne și, pur și simplu, micționează pe toată lumea.

Ca atare, nu mai există decât o soluție. Românii au ieșit în stradă – și bine au făcut – împotriva Guvernului Boc. Mult mai mulți au ieșit – și iar bine au făcut! – împotriva proiectului de la Roșia Montană. Au ieșit împotriva gazelor de șist. Unii ies pentru drepturile homosexualilor, alții, împotriva acestor drepturi. În toamnă, au ieșit în număr extrem de mare împotriva instaurării regimului Victor Ponta. Care regim însemna inclusiv subordonarea Justiției. Românii au destul spirit civic, atunci când vor. Ei bine, acum e momentul ca acest spirit să iasă iar la suprafață și să spună „NU!” acestei bande din parlament. Dizolvarea acestei găști numeroase și declanșarea alegerilor anticipate! Altă soluție se pare că nu există.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Top