Intre Robu si „grupul impotriva Timisoarei” nu mai e cale de impacare

Primarul Nicolae Robu a răbufnit, vineri, din nou, împotriva grupului de consilieri social-democrați și spune că e o rușine ce fac aceștia. Edilul spune că va mai face uz de vorbe grele dacă va fi nevoie și crede că ei ar trebui să-și asume, eventual, tăierea definitivă a banilor pentru ACS Poli. Replica PSD a fost promptă: cu Robu nu se poate purta un dialog civilizat.

plen cl

Primarul Nicolae Robu spune că, în ultimul plen, a ieșit în evidență un grup de consilieri care nu vrea binele orașului. Este vorba despre ceea ce el numește „grupul împotriva Timișoarei”. „Acest grup face tot posibilul ca echipa să nu promoveze în Liga I. Dacă pesediștii nu reușesc prin felurite încercări să pună piedică modernizării Timișoarei, măcar la fotbal se gândesc că ar putea să reușească să blocheze un proiect pe care eu l-am inițiat. Este o rușine ceea ce fac pesediștii, nu i-am auzit niciodată să facă nici cel mai mic demers ca Timișoarei să-i vină bani de la bugetul de stat, prin decizii ale guvernului PSD (…) Pesediștii sunt mulțumiți cu un asemenea tratament al Timișoarei, eu nu pot fi mulțumit și timișorenii trebuie să știe că acest partid este un partid împotriva Timișoarei”, a declarat Nicolaee Robu.

Edilul recunoaște, pe de altă parte, că l-a făcut „frustrat” pe independentul Bogdan Herzog. „Pot să-l mai fac și astăzi o dată, nu am nicio reținere. Pot să le spun unor oameni care umblă cu manevre mârșave, ca să-și atingă un scop, în loc să o spună deschis ce urmăresc, că n-au nici măcar bărbația să-și asume o decizie. Nu văd ce este deplasat în a spune astfel de cuvinte (…) Până acum i-am tratat cu respect, considerând că sunt consilieri locali în interesul Timișoarei, ca și cei din partidul meu. I-am chemat la ședințele pregătitoare, nu m-am întâlnit separat cu colegii de la PNL, ci i-am chemat pe toți consilierii la aceeași oră. Au venit, dar una discutăm acolo și alta în sala de consiliu. Asta m-a deranjat cel mai tare”, susține primarul.

Conform acestuia, există două soluții legate de finanțarea sportului, dar amândouă sunt extreme și trebuie asumate. „Ori se dorește sprijinirea sportului, și atunci acest sprijin trebuie să fie peste o anumită limită, ori, dacă nu, atunci nu mai trebuie dat niciun leu. A da puțin înseamnă a irosi acei bani. Dacă echipa va rata obiectivul, adică promovarea, de ce să mai dăm bani? Dacă nu vrem să dăm, nu mai dăm nimic. Cine își asumă asta? Altfel e bătaie de joc din banul public”, conchis primarul.
Replica grupului PSD a venit foarte repede. Social-democrații spun că edilul minte cu bună știință. „Minciuna are, însă, picioare scurte. Şi este mai mult decât verificabil că bugetul echipei ACS Poli Timişoara nu a fost redus. În fapt, este vorba de relocarea unei părţi din cele 7 milioane de lei către Centrul de Copii şi Juniori, o măsură pe care noi o considerăm mai mult decât legitimă. «Grupul împotriva Timişoarei» (…) este acelaşi grup care a făcut eforturi deosebite pentru ca mai mulţi bani să fie alocaţi şcolilor şi spitalelor, reprezintă aceiaşi oameni care cred cu tărie că parcurile Timişoarei şi locurile de joacă ale copiilor trebuie să fie curate. (…) ne delimităm total de comportamentul şi limbajul lui Nicolae Robu şi susţinem în continuare că acestea nu sunt demne de un primar al unui oraş de talia Timişoarei. Suntem deschişi dialogului, cu condiţia ca acesta să fie unul civilizat şi constructiv. Din nefericire pentru noi toţi, se pare că este imposibil”, se precizează într-un comunicat semnat „Grupul PSD din Consiliul Local Timişoara”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

zebra a spus: (martie 6th, 2015 at 19:44 )

Doame, ce primar idiot avem! I se rupe lui de oras, tot ce-l intereseaza e echipa lui de fotbal platita din banii nostri.

ACS POLI ESTE ACASA a spus: (martie 6th, 2015 at 20:01 )

La anul cand Robu va castiga Primaria cu cel putin 80% se va face liniste deplina in TIMISOARA

31337 a spus: (martie 7th, 2015 at 11:01 )

Dincolo de toate sicanele astea, realitatea ramane ca Robu a facut foarte multe pentru oras de cand e primar. Timisorenii vad asta si il vor vota din nou, deci pesedistii si independentii ex-taranisti, vor ramane sa dea din gura in continuare. Dupa atatia ani cu primar taranist, am ramas fara echipa de fotbal si cu cele mai frumoase case din centrul orasului in proprietatea clanului Carpaci. De „acvariu” nici nu mai vreau sa-mi amintesc. 🙂 Nu l-am votat pe Robu pentru primul mandat, dar in mod sigur o sa-l votez pentru al doilea.

birlic a spus: (martie 7th, 2015 at 11:46 )

De acord D-le primar poate dupa afirmatiile dvs. uni consilierii de dragul partidului sau politicii lui nu vad interesele orasului ,dar un primar care nu stie sa impace cele doua sau mai multe parti intre ele ,nu se poate lauda cu un bun menegeriat ,in nici-un domeniu nu merg lucrurile ca pe roate ,dar daca esti cine te crezi ,demonstrez-o

ciocu mic a spus: (martie 7th, 2015 at 15:43 )

Ciocu mic, rrobisor! ca numai pletele si papagalul este de tine! esti obisnuit cu propaganda asc-pcr, sa le stii tu pe toate! ai un cult al personalitatii bolnav rau de tot! Tinerii in Timisoara trebuie sa practice si alte sporturi: gimnasctica, patinaj, volei, inot, ciclism! dar tu o dai langa numai cu fotbalul! NU am auzit de vreun fotbalist rrobu, NU s-a cantat Imnul National al Romaniei pentru nicio mare performanta a ta! poate pe islazul cu maracini din bocsig!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Top